Dacă pentru noi pare imposibil de imaginat ca niște tineri obișnuiți să aleagă de bunăvoie să trăiască într-un cămin de vârstnici, olandezii par să privească din alt punct de vedere lucrurile de vreme ce, astfel, tinerii beneficiază de facilități precum mai mult spațiu gratuit, în schimbul alocării unei părți din timpul personal rezidenților, care și așa tânjesc după prezența oamenilor.
În centrul de vârstnici Humanitas, din oraşul olandez Deventer, s-au mutat deja şase studenţi. Ei nu plătesc chirie, dar în schimb petrec 30 de ore lunar cu cei 160 de beneficiari ai centrului, cărora le ţin de urât. Stau de vorbă, îi însoţesc la cumpărături sau le fac cumpărăturile celor ce nu se pot deplasa, le sunt parteneri la jocuri; ca şi când le-ar mai da o mână de ajutor propriilor bunici. „E important să nu-i izolăm pe bătrâni de lumea exterioară. Când ai 96 de ani şi o problemă la genunchi, genunchiul nu prea are şanse să se vindece. Dar noi putem un crea un mediu în care ei să poată uita de genunchiul dureros”, explică Gea Sijpkes, directoarea centrului Humanitas.
Acest tip de „proiect intergeneraţional” este posibil, în primul rând, faptului că, în urma tăierilor bugetare din Olanda, locurile subvenţionate în casele de bătrâni sunt din ce în ce mai puţine. Astfel, în aceste centre au rămas numeroase camere goale, iar azilul din Deventer a decis să testeze acest model tocmai pentru că avea spaţii de cazare disponibile. Totodată, tendinţa de a aduce împreună tineri şi vârstnici se răspândeşte prin numeroase oraşe europene, unde tinerii fie locuiesc în aceleaşi centre cu vârstnicii, fie primesc câte o cameră din apartamentul celor cărora le ţin companie. De pildă, şi în Lyon, Franţa, studenţii pot închiria camere din centre de vârstnici, însă condiţiile le interzic să primească prieteni în vizită.
În Marea Britanie a fost lansată anul trecut ideea de a amenaja centre pentru vârstnici şi persoane cu dizabilităţi în blocuri de locuinţe, în centre comerciale sau chiar în cadrul universităţilor, pentru a evita crearea unor „ghetouri de îngrijire” a acestor persoane. „Vechiul model concepea aceste centre de îngrijire ca pe instituţii izolate, unde lucurile altcineva făcea lucrurile în numele beneficiarilor, ceea ce a dus la crearea unor insule de nefericire”, arată fostul ministru britanic pe probleme sociale, Paul Burstow.
Studenţii care au ales să se mute la centrul olandez pot avea şi libertatea de a propune activităţi vârstnicilor de la centru. Tinerii le pot pregăti masa, pot sta la taclale cu bătrânii, dar îi pot învăţa să folosească Internetul, de pildă. Un alt student a organizat cu beneficiarii un atelier de graffiti, lucru care a adus buna dispoziţie în rândul rezidenţilor, scrie totb.ro.
„Cu 400 de euro aş închiria o cămăruţă de 10 metri pătraţi, fără bucătărie şi baie proprie”, spune una dintre studentele de la Deventer. „Aici am de două ori mai mult spaţiu, am propria baie şi bucătărie”. Spre deosebire de programul din Lyon, acesta permite tinerilor să primească vizitatori şi nu impune nicio restricţie de program.
