(video) Scindare: Iurie Leancă pleacă din PLDM. „Partidul a fost pus în brațele lui Voronin”

phoca_thumb_l_pldm8dec13c14
Foto:Iurie Leancă PC: PLDM

Prim-vicepreședintele Partidului Liberal Democrat din Moldova, Iurie Leancă, a declarat că își va iniția propriul proiect politic. Anunțul a fost făcut acum câteva clipe în cadrul unei conferințe de presă.

„Am luat decizia de a demisiona din funcția de prim-vicepreședinte al partidului. Mă retrag din partid și din fracțiunea parlamentară a partidului începând cu ziua de astăzi. Fac acest lucru pentru că proiectul meu politic și al unei bune părți ale alegătorilor PLDM nu mai coincide cu acțiunile din ultima perioadă a formațiunii, pentru că PLDM și-a pierdut identitatea, ajungând captiv unor interese de grup și ale poftelor lui Vladimir Voronin, pentru că PLDM a ajuns să numească și să revoce oameni din Guvern în funcție de indicațiile primite de la conducerea PCRM”, a declarat acesta.

„Părăsesc PLDM pentru că din votul atât de unanim al conducerii partidului pentru o alianță cu comuniștii am înțeles că s-a pierdut contactul cu membrii și simpatizanții partidului, care au fost trădați, iar votul lor a fost folosit și tranzacționat într-un mod inacceptabil. Între disciplina de partid, greșit înțeleasă de unii, și respectul față de simpatizanții PLDM, am ales să fiu indisciplinat și să merg mai departe împreună cu cei care ne-au votat ca să modernizăm Moldova, nu să o punem la cheremul comuniștilor”, a mai precizat Leancă.

În viitorul apropiat, ex-Premierul își va crea un proiect politic nou. „În perioada următoare voi anunța cu cine mă pornesc în acest nou proiect și care va fi platforma partidului”, a precizat fostul Prim-ministru. Vezi aici ce spune Leancă despre viitorul proiect politic: „Va fi unul pro-european și după model european”.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente