(foto) Recomandările Dianei Mocanu: Top 10 locuri din Singapore pe care să le vezi

dianamocanu
Foto:Diana Mocanu în Singapore PC: Blog Infidel

Singapore este plin de atracții, ceea ce îl face o alegere populară pentru cumpărături, obiective turistice, restaurante și diferite evenimente. Atât arhitectura, cât și cultura sa au o puternică influență chineză, malaysiană, indiană și occidentală.

Este impresionant ce a devenit acest avanpost comercial, fondat de Sir Stamford Raffles în 1819 și care și-a câștigat independența abia în 1965, scrie Diana Mocanu pe blogul său de călătorie: Blog Infidel.

Topul Dianei Mocanu de 10 locații în Singapore:

1. MARINA BAY & ESPLANADE

Marina Bay este cea mai importantă atracție turistică a orașului și locul de promenadă pentru milioane de oameni care vizitează anual Singapore. Tot aici se află cele mai impozante simboluri ale orașului:

Merlion – o creatură cu cap de leu și coadă de pește – este emblema oraşului și își trage numele de la „Singapura” (Oraşul Leului);

merlion3

merlion

merlion2

Marina Bay Sands – hotelul de clasă mondială cu cea mai impresionantă piscină aflată la 200m deasupra nivelului mării;

marina bay

marina bay 2

Muzeul de Artă și Știință – o clădire cu o arhitectură foarte interesantă, în formă de floare cu petale albe;

museu

Podul Helix

helix

Waterfront Promenade

esplanade 2

esplanade

Esplanade – sală de teatru şi spectacole, această clădire are forma fructului durian.

espalande

Cel mai impresionant este să vezi Marina Bay noaptea, când au loc cele mai frumoase jocuri de lumini și focuri de artificii.

night

2. INSULA SENTOSA

Pe insulă poți ajunge cu telegondola care are cabina cu podeaua din sticlă și este suspendată la apr. 50 m deasupra mării. Călătoria durează 12 minute, dar ai parte de priveliști senzaționale, vezi orașul la 360 grade. O altă modalitate de a ajunge este cu metroul care trece pe sub apă și în 3 minute ajungi la destinație, sau poți să mergi și pe jos, traversând podul Sentosa Boardwalk.

Aici găsești tot felul de distracții: cel mai tare parc de aventuri din Asia unde poți practica sporturi extreme (parajump, climbmix, megazip, megabounce, etc), parcul cu fluturi, cel mai mare acvariu din lume, Universal Studios și 3 plaje de-a lungul țărmului.

3. GRĂDINA ZOOLOGICĂ și SAFARI DE NOAPTE

Grădina Zoologică este printre cele mai mari din lume și găzduiește peste 3.000 de specii de animale. Este totodată și unica grădină din lume care funcționează și noaptea. Ruta nocturnă îți oferă posibilitatea să te plimbi prin parc, printre cele 1.000 de animale care se trezesc odată cu instalarea nopții.

zoo2

4. PARCUL DE PĂSĂRI JURONG

Plimbă-te prin habitatele simulate, hrănește păsările, și urmărește-le spectacolul. Este cel mai mare parc de acest gen din Asia.

pasari

5. ORCHARD ROAD

Fiecare metropolă are zonele sale de cumpărături distinctive: Tokyo are Ginza, Parisul are Champs-Elysees, Londra are West End și New-Yorkul are Fifth Avenue. Și fiecare care a auzit de Singapore, cu siguranță a auzit și de Orchard Road.

Fii gata pentru cumpărături! 2,2 km de magazine luxoase, hotele exclusiviste și restaurante! Aici vei găsi branduri populare, dar și de lux, produse de cea mai înaltă calitate la prețuri accesibile. Au foarte multe perioade de reduceri, inclusiv evenimentul anual Great Singapore Sale (unde ai parte de adevărate chilipiruri). Nu uita, că totuși, marfa este orientată pentru clienții asiatici și poți întâmpina probleme cu mărimile, dacă ai o statură mai înaltă și mărime mai mare la încălțăminte :)

orchard

6. GARDENS BY THE BAY

Grădinile îți oferă o oază de liniște în agitația orașului. Ai parte de priveliști încântătoare și arhitectură ce bucură ochiul. Gardens by the Bay este un loc minunat pentru a te relaxa și a te bucura de ceea, ce vezi în jurul tău. Îți recomand să vii și pe timp de noapte pentru a admira frumusețea supercopacilor în lumini vibrante.

gardens

7. SINGAPORE FLYER

Caruselul „The Flyer”, este cea mai înaltă roată din lume. Ai parte de priveliști uluitoare din interiorul uneia din cele 28 de cabine, la înălțimea de 165m. Dacă vizibilitatea este bună, poți vedea cam la 40km depărtare. O tură durează 30 de minute.

flyer

8. LITTLE INDIA

Aici se află una din cele mai fascinante enclave etnice. Little India oferă o imagine completă asupra vieții așa cum o poți găsi pe străzile orașelor New Delhi sau Mumbai. Miros de curry, tămâie și parfum învăluie zona aglomerată. Little India este, de asemenea, locul unde poți găsi totul, de la ghirlande de flori până la televizoare.
Este total diferit de ceea, ce ai văzut în Singapore până acum. Tocmai faptul că este atât de diferit de restul orașului, a făcut zona atât de atractivă și interesantă.

india

9. CHINATOWN

Chinatown a rămas, în mare parte, neschimbat de anii care au trecut. Tradițiile și obiceiurile de secole, încă sunt înfloritoare, iar micile magazinașe de-a lungul străzilor, sunt pline de activitate și agitație. Mâncarea bună și obiectivele turistice spectaculoase de la orice colț, fac ca Chinatown să fie unul din cele mai vizitate locuri din Singapore.

china

china1

china2

10. KAMPONG GLAM

Kampong Glam a fost numit după un tip de eucalipt și a început ca un mic sătuc ocupat de clasa superioară malaysiană. Kampong Glam este cel mai important loc pentru comunitățile Malay și musulmane din Singapore, iar în ultimii ani a atras în zonă foarte mulți hipsteri și backpackeri.

glam

glam1

Best-buys:
O haină tradițională a unui grup etnic – un cheongsam, peranakan kebaya, baju kurung sau sari.

Cele mai bune suveniruri:
Kit-uri cu mâncare de gătit acasă – laksa sau chicken rise. Poate fi găsit în orice supermarket.

Cele mai bune dejunuri:
Thosai (clătită indiană vegetariană) cu ceai Masala la Madras New Woodlands (14 Upper Dickson Road).

PS: cu siguranță fiecare dintre noi a auzit că Singapore este orașul amenzilor, iar ca să le eviți, nu ai voie să faci următoarele:
– nu ai voie să fumezi în autobuze publice, taxiuri, lifturi, teatre, cinamatografe, centre comerciale sau restaurante, amenda la prima abatere este de 1.000 dolari;
– nu ai voie să mesteci gumă de mestecat în public încă din 1992;
– nu trece strada, folosește doar căile pietonale, în caz contrar, amenda e de 500 dolari;
– nu arunca obiecte pe jos, amenda e de la 50 la 2.000 dolari;
– nu mânca sau bea în locuri publice, amenda este de 500 dolari;
– nu utiliza droguri, pentru această încălcare pedeapsa este capitală și nu te poate salva nimeni.

Mai multe sfaturi de călătorie vedeți pe blogul Dianei Mocanu: Blog Infidel.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente