Specialiștii în IT au participat la prima Cupă de Jocuri ITelectuale

IMG_4658
Foto:Cupa de Jocuri ITelectuale, prima competiție de acest gen în rândurile specialiștilor în IT

În după-amiaza duminicii de 21 decembrie, toți specialiștii în IT și pasionații de acest domeniu au fost invitați la prima Cupă de Jocuri ITelectuale, unde fiecare putea să-și aplice cunoștințele, să spună glume ingenioase și să se simtă într-o atmosferă, probabil, ca acasă.

Cupa de Jocuri ITelectuale a fost organizată de Doina Leca, Ivan Zarea (ambii magiștri ai Clubului Moldovenesc de Jocuri Intelectuale) și Veronica Visoțchi, toți cunoscători extrem de buni ai domeniului tehnologiilor informaționale.

Evenimentul a avut loc în incinta Liceului Teoretic „Spiru Haret” din Chișinău, care a găzduit pentru prima dată o competiție din cadrul Clubului Moldovenesc de Jocuri Intelectuale. Organizatorii apreciază ospitalitatea caldă și speră la o colaborare în continuare.

În cadrul jocurilor au fost citite 42 de întrebări, dintre care circa 20 se refereau la capitolul cultură generală, mai ales la ceea ce privește cât de bine cunoști echipele ce s-au prezentat sau nu la joc. Astfel, au participat și persoane nu neapărat specialiste în domeniul IT, pasionate de programare și tehnică. În rezultat contează, totuși, că intercalezi cu oamenii inteligenți într-un domeniu atât de dificil și că îți faci prieteni care ar putea să-ți repare calculatorul personal.

 

Cupa Jocurilor ITelectuale
Cupa Jocurilor ITelectuale

Prim urmare, învingătorii Cupei Jocurilor ITelectuale au fost desemnate echipele H5N1 cu 27 de puncte, #hashtag cu 26 de puncte, iar locul trei a fost împărțit între echipele Legion și 10 biți (sau bine cunoscuții 10 lei), ambele având câte 25 de puncte.

 

Dan Croitoru, membru al echipei #hashtag
Dan Croitoru, membru al echipei #hashtag

#diez a făcut o selecție a celor mai bune zece întrebări din cadrul Cupei Jocurilor ITelectuale:

# Întrebarea 1

Atenție, listă:
– nevăstuica de gheață;
– porumbelul de gheață;
– maimuța de gheață;
– bufnița, tot de gheață.

Aceste „animale” au apărut în proiectul Debian, un sistem de operare ce este bazat pe software gratuit cu sursă deschisă, din cauza solicitărilor restrictive făcute de o corporație. Nu vă întreb care sunt solicitările, vă rog să scrieți denumirea corporației care le-a făcut.

Răspuns: Mozilla
Comentariu: În 2006 Mozilla Corporation a revocat acordul care permitea ca Debian să folosească numele Firefox pentru produsul inclus în Debian, iar toate modificările ar trebui aprobate de Mozilla. Ca răspuns, Debian a făcut rebranding produselor Firefox, Thunderbird, SeaMonkey și Sunbird, modificând numele și imaginea lor, ajungând astfel la Iceweasel, Icedove, Iceape și Iceowl.

# Întrebarea 2

Iată câteva fragmente dintr-un articol de Brian Christian:
„Brighton, Anglia, septembrie 2009.
În două ore, voi sta în fața unui computer și voi avea o serie de conversații de câte cinci minute cu câțiva străini. De cealaltă parte a acestor conversații vor fi un psiholog, un lingvist, un informatician și gazda unui show britanic despre tehnologie.
Ei vor evalua abitlitatea mea de a face unul din cele mai ciudate lucruri care mi-au fost solicitate vreodată.
Trebuie să-i conving că…”
Continuați cu două cuvinte.

Răspuns: sunt om
Comentariu: Brian Christian urma să participe la competiția Testului Turing, în care atât programe, cât și oameni, trebuie să convingă un juriu de faptul că sunt oameni.

# Întrebarea 3

Într-un eseu din 1990, istoricul Allan Bromley nega contribuția în algoritmică a unui matematician, scriind următoarele:
„Nu numai că nu există nici o dovadă că Adam a pregătit vreodată un program pentru Mașina Analitică, dar corespondența cu Babbage arată că nici nu avea cunoștințele necesare pentru a face aceasta.”
Știind că în textul citat am folosit cu o literă mai mult, vă rog să răspundeți despre cine scria Allan Bromley.

Răspuns: Ada Lovelace
Comentariu: Ada Lovelace este considerată primul programator din istorie datorită implementării algoritmice a unui procedeu de calculare a numerelor lui Bernoulli. Ea a colaborat intens cu matematicianul Charles Babbage. Nu toată lumea vrea însă să îi recunoască meritele.

# Întrebarea 4

În întrebare a fost făcută o înlocuire.
Într-o postare devenită populară de pe forumul stackoverflow.com, un utilizator cere sfaturi cu privire la faptul că un angajat pe nume Zorro îi destabilizează aplicația de căutare. Cu câțiva ani în urmă, un alt internaut a reușit să-și găsească doctorul, Robert Zorro, făcând o căutare, fără parametri, într-o bază de date. Vă rog nu lăsați foițele goale și să răspundeți: Ce cuvânt a fost înlocuit prin Zorro?

Răspuns: Null

 

# Întrebarea 5

Imagine

 

cloud

Imaginea pe care o aveți în față îmi e dragă, datorită a două aspecte simbolice. Primul este, evident, asemănarea cu dubla elice a moleculei de ADN. Al doilea este însăși practica devenită esențială în analiza datelor obținute din molecula de ADN. Numiți al doilea concept, în engleză, prin două cuvinte ce încep cu aceeași literă.

Răspuns: Cloud computing

 

#6. Întrebarea 6

Această maximă i-a fost atribuită lui Alexandru Macedon, dar principiul a fost utilizat de mai mulți conducători, inclusiv Cezar și Napoleon. În articolul wikipedia despre psihopatia la locul de muncă, ea este menționată ca o strategie de manipulare și consolidare a puterii în ascensiunea pe scara corporativă. Voi o cunoașteți din problemele de algoritmică. Numiți-o.

Răspuns: Divide et impera sau divide și stăpânește

 

# Întrebarea 7

În întrebare au fost făcute înlocuiri.
Pe portalul stopgame.ru, rubrica marcator este dedicată industriei de jocuri mari. Conform wikipediei în limba engleză, caracteristicile unui joc mare sunt axarea pe inovație și distribuția digitală.
Ce cuvinte au fost înlocuite prin mare și marcator?

Răspuns: indie, indicator

 

# Întrebarea 8

Într-o secțiune de pe pagina personală a lui Donal Knuth, putem găsi câteva interogații cu caracter retoric despre politica internațională a Statelor Unite. Acestea ating subiecte foarte sensibile, rareori abordate sau chiar menționate în contexte similare. Denumirea secțiunii se deosebește cu doar două litere de o altă denumire, pe care am întâlnit-o nu o dată și o recunoaștem mai des după abreviere. Cum se numește secțiunea?

Răspuns: Infrequently asked questions

 

#Întrebarea 9

Există mai multe cauze din care o eroare poate să nu se manifeste sau să se manifeste altfel în timpul procesului de depanare. Drept exemplu pot servi fenomenele temporale, când execuția programului sub controlul unui debugger poate interfera cu sincronizările sau competițiile pentru resurse din timpul execuției normale. Astfel, erorile ce își modifică comportamentul au primit o denumire obținută, modificând lejer un nume propriu. Cum se numesc astfel de erori?

Răspuns: Heisenbug
Comentariu: Denumirea heisenbug derivă de la numele germanului Werner Heisenberg, care a enunțat efectul observatorului în mecanica cuantică.

# Întrebarea 10

Imagine:

 

floppy

Iată câteva alternative propuse pentru reprezentarea unui obiect deja necunoscut pentru tânăra generație. Care este acest obiect?

Răspuns: discheta
Se acceptă: Floppy Disk
Comentariu: Acestea sunt reprezentări alternative pentru funcția Save.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente