(video) Azi ne așteaptă un nou concert în Piața Marii Adunări Naționale

concertcollage
Foto:Concert în Piața Marii Adunări Naționale

Zilele brâului moldovenesc, organizate de Partidul Democrat, continuă şi joi, după concertul de miercuri cu participarea unor vedete internaţionale.

Interpreții ruși Filip Kirkorov, Nicolai Baskov, Laima Vaikule și Maxim Galkin vor urca deseară pe scena din Piaţa Marii Adunări Naţionale, pentru a oferi un show, în cadrul zilelor brâului moldovenesc, organizate de Partidul Democrat.

Artiștii din Rusia au ajuns deja la Chișinău, iar pe internet sunt mai multe mesaje video, în care ei invită oamenii la concert. Showman-ul Maxim Galkin a pregătit pentru publicul de la Chișinău un program umoristic, iar realizatorul TV Andrei Malahov a spus jurnaliștilor că a venit în calitate de oaspete şi va face un tur al Chișinăului, unde este pentru prima dată.

 

Evenimentul începe la ora 18:00.

Reamintim că mii de oameni și-au dat întâlnire aseară, în centrul Chișinăului, în Piața Marii Adunări Naționale, la primul concert organizat de către Partidul Democrat din Moldova, cu ocazia Zilelor Brâului Moldovenesc. În fața moldovenilor au urcat, pe rând, artiști internaționali, printre care Toto Cutugno, Ștefan Bănică Junior, Smiley, Holograf, Chris Norman, Francesco Napoli și Anastasia Lazariuc. Ei au fost alături de democrați și de miile de oameni veniți în centrul Capitalei, în ciuda frigului de afară.

Democrații au salutat vedetele internaționale printr-un gest deja devenit tradițional, oferindu-le un brâu moldovenesc, simbolul național pe care PDM îl promovează în această campanie dedicată familiilor din întreaga țară. Președintele PDM, Marian Lupu, i-a oferit brâul nostru tradițional interpretului din Italia, Toto Cutugno, care l-a primit cu bucurie.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente