Marian Danu: Soarta m-a ales pentru meseria de bucătar

danu
Foto:Marian Danu

Fondator lo Chef şi bucătar la „Prima Oră” de la Prime. Acesta e Marian Danu, o persoană extrem de simplă, modestă, trecută prin bucătăria vieţii.

Cum s-a propulsat Marian Danu, cum a luat naştere studioul „lo Chef” şi alte impresii despre el şi ale lui, aflaţi mai jos:

De la contabilitate şi audit la meseria de bucătar

Nu a fost o chemare instinctuală a vieţii, ci, mai degrabă, soarta m-a ales pentru acest domeniu. Am absolvit facultatea de contabilitate şi audit la Universitatea Agrară, după care, am plecat în Italia, unde, timp de 13 ani, am lucrat în mai multe locuri ce aveau tangenţă directă cu bucătăria: de la patiserii şi brutării, la pizzerie. Am venit acasă, pentru că, chiar şi după atât de mult timp petrecut acolo, tot un oaspete mă simţeam, iar dorul de Moldova şi patriotismul din fiinţa mea, m-a determinat să revin pe meleagurile natale.

Ideea „lo Chef”

Deschiderea unui studiou gastronomic m-a tentat încă de pe când eram în Italia. Am vrut să fiu original, de aceea nu am ales să lansez un restaurant. Ideea m-a ambiţionat mai ales din momentul în care, într-o seara în familie, mama se plângea că nu ştia ce să mai gătească. De aici, am realizat că, informaţiile pe care eu le posed, s-ar putea să le fie de ajutor tuturor. Astfel, mi-am propus să împărtăşesc lumii ceea ce ştiu, întru diversificarea mâncărurilor standarde, a bucatelor frecvent utilizate de gospodinele noastre şi să cizelez sfera de cunoaştere a sectorului gastronomic.

Gânduri de viitor

Aş vrea ca, pe viitor, „lo Chef” să devină un brand, să televizăm ocupaţia noastră, să organizăm concursuri între paricipanţi şi un mic masterchef cu alţi bucătari autohtoni.

 

Fondatorul lo Chef
Fondatorul lo Chef

Alte ocupaţii

Între timp, am mai deschis o gospodărie ţărănească, o livadă de nuci, care pare a fi o investiţie de durată şi rentabilă în timp, deoarece se observă o insuficienţă de 40 – 60% la oferta de pe piaţa mondială a acestor produse. Pe lângă asta, mai am un SRL ce are puncte comune cu gastronomia, însă care se va face vizibil peste un timp oarecare. Deocamdată, mă concentrez pe evoluţia studioului gastronomic lo Chef.

Bucătarii moldoveni

În ale culinăriei, observ un accent post-sovietic. Standardele bucătarilor moldoveni sunt limitate şi rigide. Încă nu îşi permit să experimenteze şi să creeze, fiind constrânşi de gramajele impuse de superiorii lor.

 

Marian Danu
Marian Danu

Marian Danu adoră bucatele tradiţionale

Ador specificul naţional. Mâncarea preferată e mămăliga cu tocăniţă, pentru că îmi place bucătăria din spaţiul românesc, cu tentele ei arhaice. Am impresia că şi japonezii, atunci când au conceput sushi, tot de la noi s-au inspirat, de la cunoscutele sarmale, ce datează încă din trecutul îndepărtat, pe când sushile au apărut mai recent.

Ai alte întrebări pe care să i le adresezi?

Pentru a-l avea în faţă şi a-i pune propriile întrebări ce te macină, eşti invitat la evenimentul „Sănătatea are Gust”, pe 27 noiembrie, ora 18:00, unde vei avea posibilitatea să stai la discuții şi cu alţi invitaţi speciali: Luminița Suveică, medic – șef la Centrul de Sănătate Publică și Maria Marian – prezentatoare „ACASĂ DEVREME” JurnalTV.

La serată, bucătarul Danu Marian, va dezvălui din secretele sale referitor la arta folosirii condimentelor în bucate, Luminița Suveică va vorbi despre alimentul în calitate de prim medicament, iar Maria Marian va descrie cum trebuie să arate un meniu zilnic echilibrat și sănătos.

Pentru detalii, accesaţi link-ul sau pagina de Facebook.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente