(foto) Tirul cu arcul, un sport ce tinde să renască în Moldova

IMG_9844
Foto:Pentru tirul cu arcul sportivul trebuie să depună eforturi considerabile pentru a nimeri ținta.

Ieri a avut loc cel de-al doilea campionat de tir cu arcul ,,Artemis” care se desfășoară tradițional în prima jumătate a lunii august.

Cândva, în Moldova erau arcași foarte puternici, însă ulterior despre acest sport practic nu s-a mai auzit nimic. Chiar dacă sunt puține secții unde se poate practica, totuși a fost posibilă realizarea unei competiții.

Campionatul este deja la a doua ediție, iar în acest an este internațional, deoarece pe lângă arcașii de la clubul Ensifer au participat și patru arcași din Ucraina.

Concursul s-a desfășurat în trei etape, fiind și tei categorii: individual, în echipe a  câte trei și ultima categorie este duelul, cel mai interesant, dar și cel mai dificil. Participanții și-au măsurat forțele de la distanța de 20, 25 și 30 de metri.

Organizatorii susțin că următorul campionat va avea loc în octombrie: ,,Noi încercăm să desfășurăm în fiecare an cât mai multe întreceri de acest gen pentru a atrage oamenii să practice tirul cu arcul, totuși este una din tradițiile noastre strămoșești”.

Participanții purtau costume specifice sportului, iar noi am fost curioși să aflăm de unde le achiziționează. ,,În Moldova nu avem de unde procura nici vestimentația și nici arcurile. Sunt aduse  de peste hotare din Coreea, Ungaria, dar în special din Ucraina și Belarus. Ce ține de vestimentație fiecare își coase din stofe naturale, dar important e să fie lucrate manual”, afirmă Eugen, unul dintre organizatori.

 

Valeria una dintre puținele fete din Moldova care practică acest tip de sport
Valeria una dintre puținele fete din Moldova care practică acest tip de sport


Valeria, una dintre participantele la întrecere spune că a început  să practice tirul cu arcul absolut întâmplător: ,,Fiind cu prietenele la un astfel de turneu am încercat și eu să trag, mi-a reușit și peste câteva zile am venit la antrenamente. După câteva luni mi-au spus să-mi cos costum pentru a participa deja la concursuri. De asemenea, Valeria menționează că și-a confecționat singură rochia, fiind reprezentativă pentru secolul al XV-lea.

 

Obiectul dat se folosește pentru una dintre tehnicile utlizate la tragerea cu arcul.
Obiectul dat se folosește pentru una dintre tehnicile utlizate la tragerea cu arcul.

 

Participanții din Ucraina.
Participanții din Ucraina.
În calitate de probă sportivă tirul cu arcul a apărut în secolul 15, în Elveția.
În calitate de probă sportivă tirul cu arcul a apărut în secolul 15, în Elveția.

IMG_9874

Tirul cu arcul necesită eforturi considerabile, cu atît mai mult dacă dorești să nimerești în țintă, iar acest lucru solicită concentrare maximă, calcularea puterii și direcției vîntului, respirație uniformă și forță fizică.

 

Antrenorii afirmă că tirul cu arcul cultivă încrederea în sine și deschide noi orizonturi.
Antrenorii afirmă că tirul cu arcul cultivă încrederea în sine și deschide noi orizonturi.
Pentru tirul cu arcul sportivul trebuie să depună eforturi considerabile pentru a nimeri ținta.
Pentru tirul cu arcul sportivul trebuie să depună eforturi considerabile pentru a nimeri ținta.

IMG_9815

Taguri: #Ucraina
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente