Programul activităților de Ziua Limbii Române din Capitală

IMG_6009
Foto:Parada Portului Popular din 27 august 2014

Primăria municipiului Chişinău organizează astăzi, 31 august, mai multe acţiuni cultural-artistice cu ocazia sărbătorii „Limba noastră”.

Ziua va începe cu depuneri de flori la monumentul domnitorului Ştefan cel Mare, la ora 10.00, şi un omagiu limbii române, cu discursuri, recital de muzică şi poezie din creaţia lui Dumitru Matcovschi şi a Leonidei Lari, pe Aleea Clasicilor, transmite IPN.

Biblioteca municipală „B. P Hasdeu” va instala în Grădina Publică Ştefan cel Mare o machetă care va imita faţa casei părinteşti a poetului Dumitru Matcovschi, de la Vadul Raşcov.

De la ora 12.00, la Biblioteca Naţională „Vasile Alecsandri” îşi va deschide uşile Salonul Internaţional de Carte, iar la ora 15.00 la Centrul expoziţional „Constantin Brâncuşi” va fi vernisată expoziţia-concurs de artă plastică „Saloanele Moldovei 2013”.

De la ora 17.00 şi până la ora 23.50, în concertul extraordinar dedicat sărbătorii „Limba Noastră” în scena din Piaţa Marii Adunări Naţionale va urca Orchestra Fraţilor Advahov, Alex Calancea Band, Cătălin Josan, Natalia Barbu, Guz, Nelly Ciobanu etc.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente