(foto) Tribuna Gândurilor Bune invită chişinăuienii să transmită un mesaj pozitiv

Fotor0729142013
Foto:Tribuna Gândurilor Bune organizată pentru prima data în Chişinău

Clubul Oratorilor din Chişinău a oferit locuitorilor capitalei ocazia de a vorbi deschis şi tare cele mai frumoase lucruri pe care au să le transmită lumii înconjurătoare. Marţi, 29 iulie, pe aleea dintre Arca de Triumf şi strada Puşkin, între orele 10:00 şi 20:00 toţi doritorii au ocazia să vină la Tribuna Gândurilor Bune şi să transmită un mesaj pozitiv.

Organizatorii au amenajat tribuna cu un megafon, pentru ca gândurile bune să răsune şi să fie auzite de toţi, pentru a zâmbi şi a fi molipsiţi de buna dispoziţie.

Dumitru Lopuşneac şi Felicia Creţu, organizatori
Dumitru Lopuşneac şi Felicia Creţu, organizatori

Felicia Creţu şi Dumitru Lopuşneac, tinerii care s-au angajat de organizarea evenimentului, ne-au vorbit despre scopul şi impactul Tribunei asupra chişinăuienilor:

„Am organizat Tribuna Gândurilor Bune cu scopul de a colora Chişinăul prin bunătatea oamenilor pe care ei şi-o exprimă necondiţionat. Vedem foarte multă lume ursuză, supărată, cu privirea aţintită în jos şi noi dorim ca ei, auzind gândurile bune spuse de alţi oameni, să îşi ridice privirea din pământ şi să zâmbească, având surpriza de a se bucura de un gând bun pentru ei, chiar de la o persoană necunoscută. De asemenea, prin prisma acestui eveniment noi promovăm şi arta oratorică, încurajăm trecătorii să se debaraseze de complexe şi să nu le fie frică să treacă în faţa megafonului şi să vorbească.

Tribuna este organizată pentru prima dată în Chişinău, iar ideea aceasta a venit de la un video de pe internet a unei campanii asemănătoare, ce purta denumirea de “Say something nice”, fiind iniţial organizată în SUA, iar ulterior răspândită în mai multe universităţi din diverse ţări ale lumii. Ne-am gândit că ar fi provocator să aducem această mişcare şi la noi.

Trecătorii se ciocnesc pentru prima dată cu Tribuna şi poate se sfiesc sau sunt speriaţi să se apropie şi să vorbească, dar dacă ar fi mai multe tribune instalate în oraş şi chişinăuienii s-ar acomoda cu ele, atunci, cred eu, vor fi mai dispuşi să transmită un gând bun”, ne-a spus Felicia.

Dumitru, la rândul său, a adăugat: „Azi am primit diverse reacţii, pe care de fapt le-am anticipat. Unele dintre ele au fost chiar negative, spre exemplu un răspuns la „Bună dimineaţa” a fost „Nu”. Noi luptăm totuşi cu feţele crispate de pe străzile Chişinăului, pentru că aceasta este totuşi una dintre problemele principale. Oamenii nu zâmbesc, nu sunt pozitivi. Dacă te apropii, răspund rece şi scurt. De aceea, prin Tribuna Gândurilor Bune noi promovăm pe lângă arta oratorică şi importanţa cuvintelor frumoase, care au o semnificaţie pozitivă pentru fiecare dintre noi.

Nu ştim dacă aceasta va fi ultima Tribună şi dacă noi vom fi cei care pe viitor vom lua iniţiativa de o organiza, dar salutăm pe toţi cei care au fost insipiraţi să continuie evenimentul. Eu şi Felicia Creţu vom fi dispuşi să îi ajutăm cu un sfat şi să transmitem câte ceva din experienţa noastră.”

Ne-am adresat şi trecătorilor care au avut curajul să vorbească deschis la Tribuna Gândurilor Bune.

Valeria Chiorescu s-a adresat cu mesajul: „Cetăţeni, dăruiţi un zâmbet primului trecător!”

Valeria Ciorescu
Valeria Chiorescu

Valeria ne-a spus ce a motivat-o să transmită un mesaj locuitorilor capitalei: „Am venit aici, pentru că este un gest frumos şi cum oamenii de obicei nu zâmbesc pe stradă, ar fi bine să zâmbim mai des şi să ne bucurăm de viaţă.”

Vlaicu Motrescu
Vlaicu Motrescu

„Îndemn toţi cetăţenii acestui oraş să vină şi să transmită ce au de spus mai bun, celor de lângă ei.” Acesta a fost mesajul pe care l-a transmis Vlaicu Motrescu. „Consider că această tribună este o ocazie perfectă pentru orice chişinăuian să spună ceva frumos celor de lângă el, să arate că îi pasă de cei din jur şi că doar o vorbă bună şi frumoasă poate face o diferenţă mare şi poate schimba ziua celor care trec aici, pe bulevardul Ştefan cel Mare”, a afirmat Vlaicu.

Dacă aveţi ce spune lumii şi doriţi să aduceţi un zâmbet pe feţele trecătorilor, sunteţi inivitaţi să veniţi la Tribuna Gândurilor Bune până la ora 20:00, marţi, 29 iulie.

Vă prezentăm câteva momente surprinse la eveniment:

Tribuna Gândurilor Bune organizată pentru prima data în Chişinău

Iar noi vă îndemnăm: Fiţi fericiţi şi dăruiţi iubire împreună cu #diez!”

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente