IQuiz[RO] este un concurs, care se ține în local și este format din șase runde tematice. Fiecare rundă constă din 10 întrebări. Rundele au o limită de timp. Obiectivul jucătorilor este de a răspunde corect la întrebări și de a obține cât mai multe puncte în schimbul răspunsurilor corecte.
#1. În romanul „Der Golem” lui Gustav Meyrink, eroul principal nimereşte într-o închisoare. Trezindu-se dimineaţa, el vede cum un alt deţinut scoate din săculeţul său o hârtie neagră, o pune pe podea, toarnă apă peste aceasta, se aşează în genunchi şi efectuează o serie de acţiuni. Ce obiect foloseşte zi de zi fiecare din noi, în locul celui „construit” de deţinut?
Rsp: (oglinda)
#2. Fondatorul acestei dinastii, cel mai probabil, a fost un doctor. Totuşi, cei mai renumiţi reprezentanţi ai dinastiei nu aveau de a face cu medicina, însă au lăsat urme mari în istoria Europei. Numiţi dinastia.
Rsp: (Medici)
#3. În timpul când „tamagochi” erau la punctul maxim al popularităţii sale, în SUA a apărut o joacă parodie. Pe ecran putea fi văzut eroul principal într-o fereastră, care necesita a fi hrănit cu saci de dolari, de altfel acesta începea să plângă. Cine a servit drept prototip pentru acest personaj?
Rsp: (Bill Gates – fostul cel mai bogat om din lume)
#4. Un mic stat european şi-a ales în calitate de slogan fraza „Mă voi menţine!”. Numiţi statul şi ceea, în faţa a ce dorește să se menţină acest stat, pentru a mai obţine un punct.
Rsp: (Olanda – statul cu cea mai joasă altitudine din lume; marea)
#5. Religia poate aduce nu doar speranţă şi putere, dar şi bani. De exemplu, pe site-ul shipoffools.com poate fi achiziţionat săpunul cu denumirea „Spală-te de păcate” sau odorizantul „Isus va salva”. Răspundeţi prin 2 cuvinte în engleză, cum se numeşte guma de mestecat, care poate fi achiziţionată pe acest site.
Rsp: (Bible Gum – de la „bubble gum”)
#6. Citat dintr-un roman: „Eram invitat la o partidă de ceai. Pe platoul adus de către chelner era un ceainic, o cană, o cană cu suc de lămâie, încă o cană – pentru pacheţelul de ceai folosit – şi un X mic.” Întrebare: ce era înăuntrul X-ului?
Rsp: (nisipul – înăuntrul clepsidrei)
#7. În anul 2009, biserica greco-catolică şi cea ortodoxă a unui stat european au sfinţit o icoană, pe care deasupra unui câmp verde sunt reprezentaţi Maria şi micuţul Isus, cu un oarecare obiect în mâini. Această icoană a fost dedicată unui eveniment, pentru care se pregăteau la acel moment 2 state. Numiţi aceste state.
Rsp: (Ucraina, Polonia, obiectul – mingea de fotbal, evenimentul – Campionatul European de fotbal 2012)
#8. În filmul „Children of men” e arătată o lume, în care omenirea a devenit sterilă. Un erou al peliculei îi povesteşte unui alt erou un banc, în care savanţii încearcă să explice această problemă prin încălzirea globală sau alte probleme ecologice. Într-acelaşi timp, un al treilea erou stă la masă şi consumă mâncarea fabricată din Y. Întrebare: din cine era preparată mâncarea?
Rsp: (barza – care, conform legendelor, aduce copii)
#9. În anul 2002, într-un stat est-european, a fost emisă o monedă comemorativă de formă pătrată. Numiţi obiectul, 3 feţe ale căruia pot fi văzute pe această monedă. Pentru a mai obţine un punct, numiţi statul.
Rsp: (cubul lui Rubik; Ungaria – inventatorul Rubik a fost din Ungaria)
#10. Iată 2 descrieri hazlii al unui cuvânt de provenienţă franceză: 1. cea mai exactă metodă de calcul al numărului de optimişti; 2. impozit, pe care îl plătesc oamenii nepricepuţi în matematică. Numiţi cuvântul.
Rsp: (loteria)
#11. Dansul alb – e acel dans, la care invită femeile. În ultimul timp, în unele cluburi de noapte din Japonia, a devenit popular „dansul argintiu”. Cine sau ce invită la acest dans?
Rsp: (roboţii – sunt de culoarea argintie)
#12. Conform autobiografiei unui profesor de biochimie rus, în anul 1939, în timpul vizitei într-un loc comemorativ, EA a spus: „Priveşte! Eu îmbătrânesc, iar EL rămâne la fel.” Numiţi-i pe EL şi pe EA. (pentru fiecare răspuns corect obţineţi câte un punct)
Rsp: (Lenin; Krupskaia – soţia lui Lenin; locul comemorativ – mausoleu)
#13. Scufundătorul, în timp ce comunică cu un alt scufundător, foloseşte ACEST GEST ori un ALT GEST, pentru a indica direcţia de mişcare. Numiţi-i pe cei, viaţa cărora depindea de faptul, care din aceste 2 gesturi arăta o oarecare persoană.
Rsp: (gladiatorii)
#14. Această legendă celtică medievală a influenţat literatura vest-europeană ulterioară, în special povestea de dragoste dintre Lancelot şi Guinevere. Prenumele eroului se încadrează perfect în tematica rundei („ris”), pe când prenumele eroinei ar indica unui vorbitor de limba engleză că aceasta e o eroină în vârstă. Numiţi eroii principali ai acestei legende.
Rsp: (Tristan şi Isolda – tRIStan, is old a)
Pentru a citi răspunsurile selectați spațiul de lângă Rsp
Mai multe despre Romanian Quiz Night vedeți pe pagina de Facebook City Quest Chișinău.