În grădinițele, școlile și universitățile din Găgăuzia va fi elaborat un plan național de învățare și promovare a limbii găgăuze

găgăuzia

Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a început procesul de elaborare al unui plan național pentru învățarea și promovarea limbii găgăuze în UTA Găgăuzia. Primele discuții au avut loc la Comrat, unde autorități, profesori și experți s-au întâlnit pentru a stabili direcțiile principale ale documentului, informează reprezentanții MEC într-un comunicat de presă.

Pentru elaborarea planului național a fost creat un grup de lucru interinstituțional, care reunește specialiști din educație, cultură și cercetare, alături de reprezentanți ai partenerilor de dezvoltare. Grupul va coordona elaborarea măsurilor de sprijin pentru predarea și învățarea limbii găgăuze.

Participanții au vorbit despre necesitatea unei abordări unitare, care să susțină limba găgăuză la toate nivelurile de educație – de la grădiniță până la universitate. Printre priorități se numără:
# actualizarea curriculumului;
# formarea profesorilor;
# utilizarea materialelor educaționale moderne;
# implicarea comunității locale în promovarea limbii materne.

„Documentul va fi unul practic și adaptat necesităților și realităților din UTA Găgăuzia. În prima etapă, va fi pilotat un ulan de acțiuni pentru anii 2026-2027. Ulterior, în baza analizei provocărilor identificate și a rezultatelor obținute, va fi elaborat un program național pentru dezvoltarea limbii găgăuze în autonomie”, precizează Ivan Duminica, șef al serviciului politici în domeniul relațiilor interetnice din cadrul MEC.

În prezent, limba găgăuză este predată în 44 de școli din UTA Găgăuzia, fiind studiată de peste 12.000 de elevi. De asemenea, în 56 de grădinițe din autonomie, aproape 5.000 de copii participă la activități educaționale în limba găgăuză, cu sprijinul a peste 70 de cadre didactice.

Dacă dorești să fii mereu la curent cu cele mai populare și actuale știri de pe #diez, ești mereu binevenit(ă) și pe canalele noastre de Telegram: RO și RU.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente