La Cahul ar putea fi creat Centrul Universitar „B.P. Hasdeu”. MEC lansează consultări publice privind fuziunea USC cu UTM

bogdann
Foto:#diez

Ministerul Educației și Cercetării invită comunitatea academică, studenții, autoritățile locale și societatea civilă să participe la consultările publice privind fuziunea Universității de Stat „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Cahul (USC) cu Universitatea Tehnică a Moldovei (UTM). În urma procesului de absorbție, la Cahul ar urma să fie creat un centru universitar.

Scopul acestei propuneri este de a consolida și dezvolta învățământul superior din sudul Republicii Moldova, prin integrarea universității din Cahul într-o instituție mai mare, cu capacități academice, administrative și financiare sporite. În același timp, proiectul asigură menținerea unui centru universitar la Cahul și consolidează rolul regional al acestuia”, se arată în comunicatul emis de minister.

Conform proiectului, Centrul Universitar „Bogdan Petriceicu Hasdeu” va deveni o structură academică a UTM, cu autonomie extinsă și responsabilități regionale bine definite. Totodată, modelul de conducere propus de minister urmărește integrarea reală în structurile UTM, dar fără pierderea capacității de decizie la nivel regional.

Printre prevederile proiectului se numără:
# păstrarea identității academice, a profilului educațional și a tradițiilor universitare dezvoltate la Cahul;
# reprezentarea Centrului Universitar în structurile de conducere ale universității integrate, inclusiv în Senatul universitar;
# desemnarea unui prorector responsabil de activitatea Centrului Universitar din Cahul;
# implicarea centrului în procesele de planificare strategică, evaluare și dezvoltare instituțională.

Pentru dezvoltarea Centrului Universitar din Cahul, proiectul prevede:
# alocarea anuală a cel puțin 10 milioane de lei, timp de patru ani, pentru investiții în infrastructură, dotări și modernizare;
# un buget distinct pentru funcționarea și dezvoltarea Centrului universitar din Cahul;
# utilizarea prioritară a patrimoniului universitar din Cahul pentru activități educaționale, științifice și de cercetare.

Un accent important este pus pe cercetare. Din 2027, MEC zice că vor fi create patru posturi suplimentare de cercetător, finanțate din bugetul de stat, pentru a crește capacitatea de atragere a proiectelor competitive.

Pentru actualii studenți ai USC, proiectul oferă garanții că:
# studiile vor continua la aceleași programe, fără întreruperi;
# se păstrează condițiile actuale de finanțare și locurile bugetare;
# transferul administrativ se va face treptat, până la 31 august 2026, cu sprijin academic și social.

Pentru personalul universitar, proiectul garantează:
# reangajarea în cadrul UTM, cu păstrarea drepturilor salariale și profesionale, conform legislației;
# acces egal la concursuri academice, proiecte de cercetare și surse de finanțare;
# instituirea unui moratoriu de trei ani asupra reducerilor de personal cauzate exclusiv de reorganizare, cu excepțiile prevăzute de lege.

Date statistice

Potrivit MEC, în prezent, Universitatea din Cahul are 1.034 de studenți, dintre care 879 – la licență și 155 – la master. Peste jumătate dintre studenții de la licență urmează studii fără frecvență și doar 320 studiază la zi. Totodată, doar aproximativ patru din 10 absolvenți eligibili din Cahul aleg să studieze la USC.

În același timp, datele demografice indică o scădere a numărului de potențiali studenți cu aproximativ 14 % până în 2030 și cu 25 % până în 2035. În cifre absolute, bazinul de recrutare ar putea scădea de la aproximativ 10.000 de persoane în 2025 la circa 6.500 în 2040.

Analiza resurselor umane evidențiază, de asemenea, riscuri. Din aproximativ 80 de cadre didactice ai Universității din Cahul, mai puțin de jumătate au funcția respectivă de bază. La fel, doar 4 % au sub 30 de ani, iar aproape un sfert dintre cadrele cu titluri științifice au peste 60 de ani.


Pe 27 noiembrie 2025, ministrul educației și cercetării, Dan Perciun, a anunțat că Universitatea de Stat din Cahul ar putea fuziona cu (să fie absorbită de) Universitatea Tehnică a Moldovei. Pentru că anunțul a stârnit mai multe discuții, la începutul lunii decembrie, echipa #diez a solicitat clarificări din partea ministrului privind acest subiect.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente