În această lună, amatorii de artă au șansa de a vizita la Cartego o expoziție unde pot face cunoștință cu lucrări semnate de trei artiști locali diferiți, fiecare cu propria poveste și cu propriul specific redat în operele lor: Eugen Gorean, Ciprian Antoci și Nadya Izosimova.
Deoarece comunitatea de artiști din Republica Moldova nu este foarte mare, tinerii, ale căror lucrări au fost vernisate în cadrul expoziției, erau deja familiarizați unul cu arta celuilalt.
Expoziția începe în subsolul librăriei cu lucrările Nadyei Izosimova. Artista se evidențiază prin faptul că, în practica sa, combină pictura cu broderia și performance-ul într-un fel în care face referință la nevoia de a ajunge la lumină și de a primi sprijin în momentele întunecate ale vieții.
Pictura în ulei este o modalitate prin care Nadya încearcă să se elibereze ca artistă de toate stereotipurile academice și să creeze într-un mod liber, inspirația de bază a artistei fiind însăși explorarea propriului câmp emoțional.
Nadya, ca și orice alt artist aflat în ipostaze similare, mărturisește că s-a simțit emoționată, fericită și pe alocuri tensionată. „Inaugurarea unei expoziții este întotdeauna un mic pas înainte pentru un artist – o ocazie de a-și prezenta lucrările publicului, de a primi feedback, de a comunica cu cei prezenți, de a primi critică constructivă și de a întâlni reacții diferite.”
În opinia tinerei, arta din Republica Moldova este în continuă creare și dezvoltare. În ciuda tuturor dificultăților și impedimentelor, interesul față de artă crește.



În camera de vizavi întâlnim lucrările lui Ciprian Antoci. Acesta este cunoscut în mod special pentru dinamicitatea și ritmul rapid de schimbare a stilului artistic în operele sale. Ele propun o reflecție care nu se agață de reperele clasice ale trecutului.
Fiecare tușă a pensulei și siluetă întâlnită pe suprafața picturilor lui sunt asemenea unor amintiri care refuză să fie uitate. Prin arta sa, artistul încearcă să atenueze într-un mod anonim hotarele dintre real și ireal.


Urcând la etajul librăriei, suntem întâmpinați de colecția lui Eugen Gorean. Arta sa este o reprezentare realistă a lumii în care animalele sunt un alter ego al ființei umane.
Inițiativa de a înlocui sau asocia ființa umană cu animalele și de a le expune în astfel de contexte i-a venit în perioada pandemiei, când străzile erau goale, iar singurele ființe libere mai rămăseseră doar acestea.
Vernisarea unei expoziții a artistului Eugen Gorean în luna decembrie a devenit deja o tradiție la Cartego. El ne spune că îi place să își expună lucrările în decembrie, pentru că în așa fel face o totalizare a anului și totodată surprinde publicul cu ceva nou.
În acest an, ideea a fost de a expune o colecție de picturi în miniatură create cu lupa, miniatura fiind o tradiție folosită anterior pentru manuscrise și cărți, iar la baza seriei de picturi a stat fabula lui Esop ca element narativ.





Expoziția poate fi vizitată până în data de 15 ianuarie la Cartego. Intrarea este liberă.
Autoare: Liliana Voloșciuc











