Tineri din Chișinău, Bălți, Ungheni și Cahul au participat weekendul trecut la un maraton de programare, fabricație și prototipare. În perioada 13-14 decembrie, în cele patru sedii regionale ale Clubului Tinerilor Makeri, s-a desfășurat Winter Makeathon Local 2025, un eveniment dedicat creativității tehnice și inovației aplicate.
La Cahul, noul centru Inotek a devenit un laborator de inovație. Imprimantele 3D tipăreau carcase și componente, tinerii programau cu entuziasm, iar piesele electronice trăiau cea mai intensă aventură din momentul în care au părăsit rafturile magazinelor și au ajuns pe mesele de lucru ale participanților.
Natalia Lupu, coordonatoarea Clubului Tinerilor Makeri Cahul: „Ediția de iarnă a makeathon-ului, intitulată Be the Santa: Delivery Challenge”, a propus participanților o sarcină complexă. Aceștia au proiectat și au construit, în doar două zile, un telecomandat de dimensiunea 15 × 21 cm, bazat pe microcontrolere, capabil să livreze obiecte pe un traseu prestabilit”.
Pentru realizarea prototipului, echipele au integrat minimum trei tehnologii de fabricație digitală: modelare și imprimare 3D, tăiere laser sau CNC, electronică integrată, mecanisme de acționare și automatizări simple. Vehiculele construite au trebuit să parcurgă cu precizie un traseu și să efectueze livrări în patru puncte distincte, simulând un flux logistic automatizat în miniatură.
„Într-un makeathon, progresul tinerilor este foarte vizibil – de la partea tehnică până la colaborare, comunicare și lucru în echipă, iar acest lucru se reflectă clar în produsul final”, a explicat Snejana Dornea, mentoră în cadrul Clubului Tinerilor Makeri Cahul.
Un minilaborator de cercetare și dezvoltare
Pe parcursul celor două zile, participanții au trecut prin toate etapele unui proces real de dezvoltare tehnologică – de la idee și schiță, până la testare, ajustări și optimizare. „Majoritatea cunoștințelor obținute în cadrul cursului le-am folosit la acest makeathon. În echipă, eu m-am ocupat de prezentare, o colegă de modelarea 3D, iar alta de programarea în Arduino”, a povestit Nicoleta Strohoneanu, elevă la Colegiul „Iulia Hașdeu” din Cahul. La rândul său, Denis Roșca, elev al Școlii Profesionale numărul 2 din Cahul, a relatat: „Pentru a construi vehiculul, am folosit imprimarea 3D cu filament. Am ales această tehnică, pentru că este mai ușor de controlat. Cea mai mare provocare a fost ca vehiculul să pornească corect de la start și să livreze toate cadourile până la linia de finiș”.
Pe tot parcursul competiției, mentorii au ghidat participanții, încurajându-i să analizeze, să testeze și să înțeleagă de ce o soluție funcționează sau nu, într-un proces continuu de învățare practică.
Echipele au fost evaluate în baza unor criterii specifice ingineriei aplicate: stabilitatea sistemului, precizia mișcării, eficiența mecanismului de livrare, calitatea cablajului și a codului, precum și claritatea prezentării tehnice a prototipului. Natalia Lupu: „Datorită concursurilor pe care le organizăm în cadrul clubului nostru, vedem cum tinerii cresc de la un eveniment la altul, atât profesional, cât și personal. Îi vedem cum își descoperă potențialul și devin tot mai pregătiți pentru viitor”.
Alătură-te comunității Clubului Tinerilor Makeri și deprinde abilitățile viitorului
Clubul Tinerilor Makeri este un proiect inovator care oferă acces gratuit la tehnologii moderne și oportunități educaționale tinerilor din învățământul profesional tehnic. Dacă îți faci studiile într-o școală profesională, colegiu sau centru de excelență, Clubul Tinerilor Makeri îți oferă cadrul ideal pentru a transforma teoria în practică și ideile în prototipuri reale.
Următoarele cursuri încep pe 19 ianuarie, iar doritorii se pot deja înscrie aici.
În cadrul cursurilor vei putea studia următoarele domenii:
# electronică și programare (Arduino);
# modelare și imprimare 3D;
# modelare 3D și programarea mașinilor cu control numeric;
# modelare 3D și tăiere laser;
# robotică și mecatronică;
# drone și aparate de zbor.
Cursurile se desfășoară în centrele Clubului Tinerilor Makeri din Chișinău, Bălți, Cahul și Ungheni. Urmărește activitatea Clubului Tinerilor Makeri aici sau pe pagina de Facebook a Clubului Tinerilor Makeri pentru a fi la curent cu oportunitățile de dezvoltare care urmează.
Dacă dorești să fii mereu la curent cu cele mai noi oportunități #diez, ești mereu binevenit(ă) și pe canalul nostru de Telegram.












