De la începutul independenței, satele din Moldova s-au transformat. Acestea au ajuns să reprezinte tabloul unui declin demografic, migrări masive peste hotare și o infrastructură publică în care se investește tot mai puțin. În același timp, satul nu e doar despre plecări, ci și despre reveniri. Tot mai des, tinerii, adulții și vârstnicii revin la origini și deschid afaceri în localitățile lor. Astfel, creează oaze de viață în satele din Moldova. Timp de câteva săptămâni, am mentorat cinci jurnaliști și creatori de conținut locali, tocmai pentru a obține răspuns la întrebarea: „Ce mai fac satele din Moldova?”.
În cele din urmă, concluzia e simplă – satele din Moldova îmbătrânesc, se reorganizează și renasc acolo unde oamenii mai cred în ele. În ceea ce urmează, vă detaliez cum am ajuns la această concluzie.
Da, satele îmbătrânesc. Cum afectează acest fenomen Cosăuțiul
Marcel Toma, unul dintre jurnaliștii mentorați, s-a întors în satul natal după mai mulți ani petrecuți la Chișinău. Marcel recunoaște că și el contribuie la îmbătrânirea satelor. În multe dintre localitățile rurale din Moldova, vârsta medie a locuitorilor crește, iar natalitatea este într-un declin continuu. Totodată, crește și vârsta mediană a țării. Dacă în 2007, Moldova încă era o țară tânără, cu o mediană de 32 de ani. În 2025, cifra a ajuns la 40. La nivel global, media abia trece de 30 de ani.
Totuși, „există” viață și la bătrânețe. Un exemplu este Constantin Ciumac din Cosăuți, un senior de 76 de ani care, deși pensionar în acte, rămâne extrem de activ în viața culturală a satului: urcă pe scenă, conduce un cerc dramatic, scrie versuri și muzică și îngrijește pomi. Vorbește cu înțelepciune despre plecarea tinerilor, amintind că migrația a existat mereu; doar direcțiile s-au schimbat odată cu deschiderea hotarelor. În viziunea dânsului, totul face parte dintr-un proces firesc al vieții, „o piesă în care fiecare are un rol de jucat”.
Declinul natalității nu afectează doar vârsta mediană a țării, ci și alte procese. Un exemplu potrivit este educația.
„În 2015, Moldova înregistra peste 40.000 de nașteri. În 2024, numărul abia trece de 23.000. În sate, scăderea e și mai abruptă: de la peste 25.000 de copii născuți în 2015, la doar 13.700 în 2024. Un exemplu concret este raionul Soroca, unde numărul nașterilor aproape s-a înjumătățit în ultimii nouă ani”, explică Marcel.
Și de aici pornește lanțul reacțiilor – mai puțini copii înseamnă școli care activează sub presiune economică.
De ce este important ca unele școli să se închidă. Exemplul raionului Cahul
În raionul Cahul, reorganizarea instituțiilor de învățământ sunt o necesitate. Această necesitate este o realitate pentru mai multe regiuni din țară. La baza lor sunt câteva motive:
# în fiecare an sunt tot mai puțini elevi;
# școlile mici, de cinci-20 de elevi, sunt nerentabile din punct de vedere financiar și dificil de administrat eficient;
# calitatea studiilor, din cauza lipsei de concurență la școală și din motivul lipsei de profesori, este în scădere.
Cătălina Vudvud Grițco a analizat fenomenul închiderii școlilor și conchide că „în educație, nu clădirile sunt esențiale, ci șansele reale pe care le au copiii, iar acestea depind de mult mai mult decât prezența unei școli în fiecare sat”.
„În paralel cu reorganizările, ministerul de profil a lansat o inițiativă numită Școli Model, care prevede selectarea a peste 35-90 de instituții pentru renovare, dotare, digitalizare și transformare în centre de excelență. De exemplu, conform unui comunicat din iulie 2025, rețeaua urmează să conțină 90 de școli și bugetul estimat era 220 de milioane de euro pentru modernizare. Tot în 2025, în septembrie, s-au acordat granturi pentru peste 121 de școli din țară pentru digitalizare, STEM și incluziune. Aceasta arată că reforma nu se reduce la închidere, dar vizează și investiții în evoluție”, menționează Cătălina.
Totodată, pentru a înțelege mai bine fenomenul, jurnalista ne propune să analizăm situația din raionul Cahul. În multe sate sunt tot mai puțini copii, iar clasele devin atât de mici, încât nu mai pot asigura un proces de predare eficient. Din această realitate a început și procesul de reorganizare.
Potrivit autorităților din Cahul, elevii transferați în urma reorganizării s-au adaptat bine în noile școli: frecvența este bună, iar psihologii și directorii raportează o stare generală pozitivă. Totuși, Maria Bichir, șefa Direcției Generale Învățământ Cahul, recunoaște problemele structurale care au dus la aceste schimbări – mai multe instituții au sub 50 sau sub 90 de elevi, iar în 11 școli clasele au chiar cinci copii sau mai puțin, ceea ce face procesul educațional cu adevărat dificil.
Problemele principale din multe școli mici din Cahul sunt lipsa cadrelor didactice calificate, mai ales la disciplinele reale, și absența autonomiei financiare pentru 11 instituții gestionate direct de Direcție. Totuși, reorganizările sunt însoțite de investiții consistente. În 2025, mai multe școli și grădinițe au beneficiat de lucrări de eficiență energetică, reparații majore, dotarea cantinelor și amenajarea spațiilor, iar unele au primit terenuri sportive moderne. În plus, trei licee au intrat în programul „Școli Model”, iar proiectul EQIP modernizează alte instituții. Autoritățile spun că reorganizarea va continua, fiind încă necesară.
Pe lângă educația tradițională, în localitățile rurale apar tot mai multe inițiative de educație nonformală. Iulia Martalog este o creatoare de conținut locală, care, prin intermediul clipurilor video de format scurt, explică fenomene complexe pe înțelesul copiilor. În proiectului său „Lumea lui De Ce”, le vorbește micuților despre antreprenoriat sau migrație într-un limbaj accesibil.
Totodată, satele din Moldova nu sunt doar despre emigrare și mai puține școli, sunt și despre acei oameni care revin acasă pentru un nou început.
Cum antreprenorii schimbă viața din Pripiceni-Răzești și Târșiței
Doina Sîrbu Pantaz a cercetat cum se schimbă viața la sat, când persoanele emigrate decid să se întoarcă și să înceapă afaceri locale. Creatoarea de conținut, prin exemplul a doi antreprenori locali, a vorbit despre investițiile statului și cele externe, despre curajul de a începe de la zero și multă determinare pentru a reuși.
Din material aflăm povestea lui Dan Marchitan, din Pripiceni-Răzeși, raionul Rezina. Tânărul a decis să revină acasă după cinci ani petrecuți în Franța. Nu în Chișinău, nu într-un alt oraș, ci acolo unde s-a născut.
A demolat un șopron vechi din gospodăria părinților și a construit în loc un magazin cu terasă. Astăzi, acesta este un spațiu în care se adună oamenii satului la evenimente și la momentele simple de zi cu zi. Drumul lui Dan a fost pavat cu aproape un an de birocrație, lipsă de ghidaj, investiții începute cu credite scumpe. Dar sprijinul a venit când în zonă a început să funcționeze GAL Trei Coline, prin care a reușit să acceseze peste 220.000 de lei în granturi. Drept rezultat, a creat un spațiu comunitar viu, locuri sezoniere de muncă pentru tineri și, mai ales, un exemplu că se poate.
La câțiva zeci de kilometri distanță, în comuna Târșiței din raionul Telenești, Oxana Babac și soțul ei, Ion, demonstrează o altă față a antreprenoriatului rural – munca pământului.
Cu ani în urmă, au pornit o mică afacere în prestarea serviciilor agricole. Au luat tehnică în credit, au învățat din mers, au greșit, au încercat din nou. Grație subvențiilor și granturilor, au reușit să cumpere utilaje moderne care le-au crescut productivitatea și le-au stabilizat afacerea. În cele din urmă, Oxana și Ion au creat mai multe locuri de muncă pentru oamenii din localitate.
Reconstrucția comunitară a satului Cobani
Dincolo de antreprenoriat, revenirea la sat poate însemna și asumarea directă a vieții comunitare, fără miză de profit sau modele clasice de business. Irina Lencauțanu, una dintre creatoarele de conținut mentorate în proiectul Dincolo de Chișinău, a ales să documenteze nu o afacere, ci un proces de reconstrucție comunitară, văzut prin ochii unei familii care a decis să se întoarcă definitiv acasă.
În documentarul video realizat de Irina, familia Zamă se întoarce în satul natal Cobani, după ani de muncă și experiență acumulată la Chișinău și peste hotare, în SUA. Victor și Lilia Zamă, împreună cu cei trei copii, nu au adus cu ei o viziune clară despre ce poate deveni un sat atunci când cineva își asumă responsabilitatea pentru binele comun. Victor se ocupă de planificare și inițiative locale, Lilia gestionează activitatea asociației și partea de administrare, iar copiii cresc trăind prin experiența de implicare și de a construi, la propriu, comunitatea din care fac parte.
Încă din primele luni după revenire, familia a început să identifice nevoile comunității, acestea fiind: lipsa spațiilor sigure pentru copii, infrastructura insuficient de adaptată pentru toate vârstele, absența zonelor de recreere pentru tineri și turiști. Respectiv, au inițiat proiecte comunitare, au renovat spații publice, au nivelat terenuri și au plantat două alei de tei. Documentarul arată că schimbarea la sat nu vine dintr-un proiect grandios sau o investiție spectaculoasă, ci din pași mici și multă dăruire de sine.
Povestea familiei Zamă completează tabloul satelor din Moldova de astăzi. Între îmbătrânire, școli care se reorganizează și presiuni economice, există și oameni care aleg să se întoarcă nu doar pentru ei, ci și pentru ceilalți. Revenirea lor nu este un gest nostalgic, ci unul de responsabilitate civică.
Privite împreună, materialele realizate de cei cinci jurnaliști și creatori de conținut duc spre aceeași concluzie, cea că satele din Moldova se transformă. Iar viitorul satelor nu va fi decis doar de politici publice sau statistici, ci și de oamenii care aleg, zi de zi, să le dea sens.
Acest material a fost elaborat în cadrul proiectului „Dincolo de Chișinău: Regiunile aflate în dispută politică, sub reflector”, implementat de Media in Cooperation and Transition (MiCT) cu sprijin financiar din partea Ministerului Federal German de Externe, prin intermediul GIZ. Opiniile și punctele de vedere exprimate în material nu reflectă în mod necesar poziția oficială a Ministerului Federal German de Externe sau a GIZ.
