Tezele de licență tradiționale ar putea fi eliminate din evaluarea finală a studenților. Este una dintre soluțiile pe care o ia în calcul Ministerul Educației și Cercetării (MEC) în lupta împotriva utilizării inteligenței artificiale în educație.
Ministrul educației și cercetării, Dan Perciun, a declarat că, în premieră în acest an, în sondajul despre integritatea academică în universitățile din Moldova s-a regăsit și o întrebare referitoare la utilizarea inteligenței artificiale. Astfel, studenții au trebuit să zică dacă folosesc sau nu AI la rezolvarea testelor și la elaborarea tezelor de licență.
Potrivit șefului de la Educație, MEC se gândește să intervină fie prin soluții tehnologice, fie prin regândirea unui alt format de examinare decât teza de licență.
Atât elevii, cât și profesorii vorbesc despre utilizarea pe larg a acestui instrument. Trebuie să intervenim, fie prin soluții tehnologice, fie prin regândirea unui alt format de examinare decât teza de licență care poate fi făcută cu AI sau creșterea ponderii evaluării orale. Trebuie să discutăm tot felul de idei, dar este evident că avem această provocare.
Este greu să depistăm lucrările făcute cu inteligența artificială, mai ales dacă sunt bine ascunse.
Dan Perciun, ministrul educației și cercetării
În cadrul emisiunii „La 360 de grade” de la Radio Moldova, Dan Perciun a declarat că MEC își propune să elaboreze sau să contracteze serviciile unui soft care să identifice plagiatul.
Universitățile noastre folosesc de la caz la caz astfel de softuri. Este important să avem niște standarde clare despre ce înseamnă plagiat, să avem niște standarde față de instrumentele care depistează plagiatul și să facem acest lucru sistemic.
Avem rezervate resurse fie pentru a elabora un soft național, ceea ce ar putea să fie prea dificil, fie să contractăm serviciile de la o companie românească sau internațională și să ajutăm universitățile noastre să verifice aceste produse. […] Ceea ce oferă astăzi inteligența artificială sunt produse care nu sunt depistabile de către aceste softuri antiplagiat și asta este o problemă și mai complicată. Evoluția tehnologică face practic imposibil să distingem un produs autentic și unul elaborat de AI.
Dan Perciun, ministrul educației și cercetării
În data de 22 decembrie va fi publicat un nou sondaj despre integritatea academică în universitățile din Moldova. Dan Perciun spune că noul raport indică o creștere a numărului de studenți care recunosc că se copiază la examene – aproximativ 40 %, cu aproape 10 % mai mult decât anul trecut. În perioada următoare, circa 10.000 de studenți vor participa la formări despre integritatea academică.












