(video) Ce a declarat Maia Sandu după convocarea Consiliului Național de Securitate

maia sandu
Foto:Telegram/Prima Sursă

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a convocat ședința Consiliului Național de Securitate (CNS). Ulterior, începând cu ora 16:30, șefa statului a susținut o conferință de presă.

17.00
2 dec. 2025

#1. La ședință a fost aprobat Planul de consolidare a rezilienței democratice, pentru anii 2026 și 2027.

Moldova va pune accent pe securizarea spațiului informațional, pe protecția cibernetică și pe prevenirea finanțării ilicite în campaniile electorale.

O parte dintre măsurile pe care le vom lua vor fi făcute publice, iar altele nu.

O provocare mare în combaterea finanțărilor ilicite, potrivit Maiei Sandu, o constituție criptomonedele. „E nevoie de educație în domeniul serviciilor digitale”, a spus președinta.

#2. La ședință a fost aprobat noul regulament de funcționare al Consiliului Național de Securitate.

09.00
2 dec. 2025

Potrivit unui comunicat de presă al Președinției, în cadrul ședinței vor fi examinate:
# riscurile de securitate informațională și cibernetică;
# fenomenul finanțării ilegale;
# măsurile de consolidare a rezilienței statului și societății în fața amenințărilor hibride și a campaniilor de dezinformare și manipulare îndreptate împotriva Republicii Moldova.

Amintim că, pe 7 noiembrie, Maia Sandu a creat CNS, o nouă structură consultativă pe lângă Președinție, care a înlocuit Consiliul Suprem de Securitate (CSS), desființat prin același decret. CNS are un rol strict consultativ.

Printre membrii CNS se numără Igor Grosu, președintele Parlamentului, Alexandru Munteanu, Prim-Ministru, Lilian Carp, președintele Comisiei parlamentare pentru securitate, Alexandru Musteața, directorul Serviciului de Informații și Securitate etc.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente