Programul „Matematica de la egal la egal” continuă și în acest an de studii. Astfel, elevii de clasa a IX-a vor fi ajutați de colegii lor mai mari să se pregătească pentru examenul la matematică. O noutate a anului curent de învățământ e că în program vor fi implicați și elevii de colegiu, dar și studenții.
Potrivit Liliei Ivanov, directoarea Agenției Naționale pentru Curriculum și Evaluare, la noua ediție a programului „Matematica de la egal la egal” se vor putea înscrie în calitate de mentori nu doar elevii de liceu, ci și cei din colegiile cu profil pedagogic. De asemenea, se vor putea înscrie și studenții de la Matematică, Fizică și Informatică.
Formularul de înregistrare va fi disponibil din ianuarie 2026 pe platforma ajutauncoleg.md.
Amintim că, anul trecut, elevii din clasa a XI-a și a XII-a, cu o medie mai mare de 8,5 la matematică, se putea înscrie voluntar pentru a participa la pregătirea elevilor de clasa a IX-a pentru examenul național la matematică.
În acest an de studii, aproape 6.000 de elevi din clasa a IX-a vor participa la ore suplimentare de matematică pentru a-și îmbunătăți rezultatele la examen. Totodată, în premieră, o treime dintre elevii din școlile alolingve vor beneficia de lecții suplimentare la limba și literatura română.












