Cinci universități din Republica Moldova își prezintă programele de studii în India

img_6366_0
Foto:Ministerul Educației și Cercetării

Cinci instituții de învățământ superior din Republica Moldova își prezintă oferta educațională la târgul din Bengaluru, India. Este vorba despre Universitatea Tehnică a Moldovei, Academia de Studii din Moldova, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, Universitatea de Stat din Moldova și Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”.

Potrivit Ministerului Educației și Cercetării, obiectivul acestor vizite în alte țări este creșterea numărului de studenți străini în universitățile din Moldova. „În ultimii ani s-au făcut investiții majore pentru sporirea competitivității universităților noastre pe plan internațional. Au fost dezvoltate și acreditate programe de studii în limbi străine, cadrele didactice și-au îmbunătățit capacitatea de predare în limba engleză, a fost modernizată infrastructura universitară”, se arată în comunicatul emis de MEC.

De asemenea, de curând, ministerul a lansat și o campanie amplă pentru promovarea universităților din Republica Moldova în India, țară cu cel mai mare potențial de atragere a tinerilor la studii. În prezent, 1.316 cetățeni din India își fac studiile la noi în țară.

Sursă: Ministerul Educației și Cercetării

Participarea universităților din Republica Moldova la târgul educațional din India are loc cu sprijinul Proiectului „Învățământul Superior din Moldova”, implementat de MEC și finanțat de Banca Mondială. Anterior, cu susținerea proiectului, universitățile din Moldova au participat la alte două târguri educaționale din India, în martie 2025 și noiembrie 2024.

Dacă dorești să fii mereu la curent cu cele mai populare și actuale știri de pe #diez, ești mereu binevenit(ă) și pe canalele noastre de Telegram: RO și RU.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente