Aproape 6.000 de elevi din clasa a IX-a vor participa și în acest an la ore suplimentare de matematică pentru a-și îmbunătăți rezultatele la examen. Totodată, în premieră, o treime dintre elevii din școlile alolingve vor beneficia de lecții suplimentare la limba și literatura română.
Ministrul educației, Dan Perciun, a anunțat că în perioada următoare vor fi prezentate public datele privind impactul programului de remediere la matematică implementat anul trecut. Potrivit rezultatelor preliminare, inițiativa a avut efecte pozitive semnificative.
Rezultatele preliminare ne arată că programul a avut un efect foarte bun. Noi am selectat elevii cu rezultate mai slabe la pretestare, iar majoritatea celor care au fost selectați au reușit să susțină examenul. Urmează să prezentăm public rezultatele detaliate.
Dan Perciun
Dan Perciun a spus că programul va continua și anul acesta, fiind extins pentru a acoperi mai multe categorii de beneficiari. Elevii cu cele mai mici note, în special cei care au nevoie să însușească noțiuni de bază, vor intra în program începând cu luna ianuarie. Ministerul va solicita școlilor să identifice acești elevi.
Din martie, programul va fi extins pentru aproximativ 6.000 de elevi.
O noutate pentru acest an este includerea lecțiilor de remediere la limba română pentru elevii din școlile alolingve. În total, 2.000 de elevi – adică aproximativ unul din trei – vor participa la aceste activități, a menționat Dan Perciun.











