Nadejda Cornețel: „Astăzi, BeSweet înseamnă oameni, încredere și dorința de a face lucrurile bine, ca în Europa”

Nadejda Cornețel este directoarea executivă a companiei BeSweet, un brand născut din dorința de a aduce gustul biscuiților moldovenești mai aproape de oameni și de a-l face cunoscut și peste hotare.

Aceasta povestește că începutul a fost plin de provocări, însă perseverența și calitatea produselor au convins marile rețele de magazine din țară. „La început era mai greu, până am reușit să convingem marile rețele naționale de magazine că avem un produs delicios, foarte apreciat de consumatori. Ulterior, nu mai făceam față comenzilor. Acum producem peste 60 de tone de biscuiți pe lună”, afirmă Nadejda Cornețel.

Antreprenoarea subliniază că drumul spre succes nu a fost ușor, însă sprijinul programelor ODA a jucat un rol important. Acestea au ajutat echipa să investească, să învețe și să transforme pasiunea într-o afacere durabilă, care astăzi se bucură de recunoaștere.

„Astăzi, BeSweet înseamnă mai mult decât dulciuri. Înseamnă oameni, încredere și dorința de a face lucrurile bine, ca în Europa”, declară Nadejda Cornețel.

Ea este convinsă că Moldova are viitor european atunci când oamenii aleg să rămână acasă și să construiască, fiecare prin ceea ce știe mai bine. „Pentru mine, Moldova este Europa, un loc unde visurile și curajul celor care aleg să rămână devin inspirație pentru a construi ceva frumos.”

Istoria Nadejdei Cornețel poate fi vizionată aici.

Moldova este UE!

Conținutul acestui articol aparține autorilor și nu reflectă neapărat viziunea Uniunii Europene.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente