Pe parcursul anului de studii 2025/2026, 110 elevi și studenți de etnie romă vor primi lunar burse de merit în valoare de 1.200 de lei. Aceste vor fi oferite de Ministerul Educației și Cercetării (MEC) pentru a încuraja tinerii romi să își continue studiile și să obțină performanțe academice.
Bursele de merit sunt distribuite pe niveluri de învățământ:
# liceal – 39 de burse;
# tehnic secundar – 17 burse;
# tehnic postsecundar – 30 de burse;
# superior – 24 de burse.
Prin acest program, ne propunem să oferim tinerilor romi nu doar suport financiar, ci și un semnal că educația deschide oportunități egale pentru toți.
Dan Perciun, ministrul educației și cercetării
Bursierii au fost selectați în baza unui concurs organizat de MEC și Agenția Relații Interetnice. Studenții beneficiari ai burselor de merit studiază diferite domenii, precum economie, tehnică, agricultură, pedagogie, jurnalism, psihologie, relații internaționale, drept și altele.
Primele burse au fost oferite în 2023, când au fost 49 de beneficiari. În 2024, de burse au beneficiat 94 de tineri.
În acest material vorbim despre educația copiilor de etnie romă din Moldova și explicăm de ce 57 % dintre ei nu merg la școală și cu ce soluții vine statul.











