Vacanța perfectă de iarnă te așteaptă în Sri Lanka. Vizitează Perla Oceanului Indian cu Join UP! Moldova

Close-up-of-Sigiriya-Rock-Fortress–Sri-Lanka-Tours–On-The-Go-Tours-347351495543862
Foto:onthegotours.com

Ești genul de persoană care urăște frigul și ar fugi cât mai departe cu prima ocazie? Atunci Sri Lanka este locul perfect pentru vacanța ta de iarnă. Ape turcoaz, jungle tropicale, plantații de ceai și o cultură bogată – insula te așteaptă cu tot ce-ți poți dori pentru finalul anului 2025. Iar partea cea mai bună e că operatorul de turism Join UP! Moldova îți poate organiza călătoria de la A la Z: bilete de avion, transferuri, cazare și excursii. Tu trebuie doar să te bucuri de vacanță.

Dacă nu prea știi la ce să te aștepți, îți prezentăm câteva informații pe care trebuie să le cunoști despre 10 dintre cele mai populare stațiuni din Sri Lanka.

Stațiuni populare

# Beruwala are tot ce-ți trebuie pentru o vacanță relaxantă: plaje cu nisip fin, palmieri de cocos și ape albastre, perfecte pentru bălăceală. Cei pasionați de aventuri pot explora temple hinduse, parcuri naționale sau rezervații.

# Kalutara atrage mai ales iubitorii sporturilor acvatice. Schi nautic, windsurfing, scufundări sau navigație cu vele – toate sunt disponibile pentru cei care vor adrenalină.

# Unawatuna este locul perfect pentru cei care caută să exploreze viața marină. Plaja protejată de un recif mare de corali oferă ape liniștite și limpezi, ideale pentru snorkeling.

# Bentota te așteaptă cu plaje aurii și o lume subacvatică impresionantă, cu grădini de corali, epave și pești colorați. Stațiunea este liniștită și retrasă, iar în apropiere găsești saloane spa.

# Kosgoda e o destinație dedicată iubitorilor de natură. În fermele locale poți vedea mai multe specii de țestoase marine, de la pui abia ieșiți din ou până la exemplare adulte, toate fiind eliberate în oceanul deschis după câteva zile.

# Ahungalla este un loc unde peisajele tropicale și marine taie respirația. Nisipul roz și apele limpezi creează cadrul ideal pentru reîncărcarea bateriilor cu energie, iar infrastructura bine dezvoltată face șederea extrem de confortabilă.

# Hikkaduwa, o stațiune ideală pentru vacanțe de lux, este cunoscută ca cea mai bună destinație de scufundări din Sri Lanka. Valurile înalte atrag pasionații de surf și windsurfing, iar plaja abundă în localuri moderne și activități distractive.

# Galle este un oraș-port mare, capitala provinciei de sud, cu un farmec aparte. Principala atracție este fortul neerlandez din secolul al XVII-lea, iar zona oferă multiple oportunități pentru activități în aer liber și explorări istorice.

# Negombo, renumit pentru patrimoniul său istoric și cultural, îți poate oferi o călătorie în timp printre festivaluri, tradiții și elemente budiste. În zonă se află și stânca World’s End.

# Marawila este o stațiune cu plaje nesfârșite, golfuri ascunse și ape limpezi, faimoasă pentru pietrele sale prețioase – safire, rubine și topaze. Aici se produce ceaiul ceylonez.

Locații de neratat

Totodată, ține minte că Sri Lanka nu este doar despre plaje cu nisip fin și ape turcoaz, ci și despre istorie, cultură, religie și peisaje spectaculoase. Respectiv, indiferent dacă ești pasionat(ă) de natură, sporturi sau explorări culturale, insula are ceva pentru tine. Îți lăsăm mai jos câteva locații pe care nu trebuie să le ratezi.

# Colombo – capitala modernă a Sri Lankăi și unul dintre cele mai mari porturi maritime din Asia de Sud. Aici se află reședința guvernului și principalele instituții culturale și economice. În plus, Colombo este un oraș al contrastelor, unde bogăția și sărăcia, vechiul și noul, cultura occidentală și cea orientală coexistă. Cartierele comerciale vechi – portughez, neerlandez și englez – și-au păstrat farmecul prin bisericile lor, străzile înguste și piețele pline de viață.

# Dambulla (Templul celor Cinci Peșteri) templu budist format din cinci peșteri, situat la sud de Sigiriya, în localitatea Dambulla, pe vârful unui munte aflat la 350 de metri deasupra nivelului mării. Aici se găsește cea mai mare colecție de statui ale lui Buddha, multe având peste 2.000 de ani. Complexul este inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO.

Dambulla. Sursă: wanderon.in

# Sigiriya – stâncă masivă, de 180 de metri înălțime. Servea drept fortăreață și reședință regală în secolul al V-lea. Regele Kassapa a ales acest loc greu accesibil pentru a-și construi capitala, ca protecție împotriva fratelui său, Moggallana. Pe stâncă se află ruinele palatului regal, grădini cu fântâni și bazine, dar și scări impresionante, tăiate între labele și fălcile unui leu uriaș. Complexul mai include fresce vechi și terase, iar ruinele Sigiriei sunt astăzi un sit UNESCO, considerat un exemplu remarcabil de arhitectură și inginerie antică.

# Anuradhapura – un oraș istoric și sfânt, fostă capitală a regatului singalez timp de aproximativ 1.400 de ani. A fost descoperit în 1820 de un vânător englez și este cunoscut pentru ruinele sale antice și pentru semnificația religioasă. Este considerat capitala spirituală a budismului din Sri Lanka, iar cele mai importante obiective turistice includ Arborele Bo și cele șapte dagobe (structuri religioase budiste).

# Arborele Bo – cel mai vechi copac documentat istoric din lume, cu o vârstă de 2.300 de ani. Este un loc sfânt de pelerinaj pentru milioane de budiști, deoarece a crescut dintr-o ramură a arborelui sub care Siddhartha Gautama a atins iluminarea și a devenit Buddha.

# Grădina Națională de Mirodenii – o destinație turistică unde vizitatorii pot vedea cum se cultivă principalele condimente locale: scorțișoară, cuișoare, piper, vanilie și cardamon. În aceste grădini se află și lemnul de santal, considerat cel mai scump copac din lume.

# Kandy – al doilea oraș ca importanță după Colombo, cu aproximativ 100.000 de locuitori. Este înconjurat de râul Mahaweli Ganga și este renumit pentru peisajele pitorești. Numele Kandy se traduce prin „munte”, iar denumirea locală Maha Nuwara înseamnă „Orașul Mare”. În centrul orașului există un lac artificial, pe care se află Palatul Regal de Vară și Templul Dintelui Sfânt al lui Buddha (Dalada Maligawa), simbol al suveranității regatului.

Kandy. Sursă: Jose Coso Zamarreño

# Grădina Botanică Regală din Peradeniya – una dintre cele mai frumoase grădini din Asia. Este împărțită pe zone care reflectă diferite tipuri de floră tropicală. Atracțiile principale sunt copacii ornamentali, plantele de interior și colecția de aproximativ 100 de specii de orhidee decorative.

# Nuwara Eliya – o stațiune montană, situată la poalele muntelui Pidurutalagala, cel mai înalt vârf al insulei. Este numită și „Orașul Luminii” datorită peisajelor spectaculoase, climatului blând, pajiștilor verzi și văilor pitorești. La fel, e cunoscută și ca „Mica Anglie”, datorită influențelor arhitecturale britanice, caselor cu acoperișuri ascuțite, vilelor vechi și gazonului perfect întreținut.

# Cascadele din Sri Lanka. Insula are peste 100 de cascade, iar cele mai înalte sunt Voalul Miresei (212 metri), Kurundu (210 metri), Diyaluma (220 de metri) și Bambarakanda (241 de metri), cea mai înaltă din țară.

# Parcurile Naționale. Sri Lanka are 12 parcuri naționale, trei rezervații naturale și 51 de arii protejate. Un exemplu este Parcul Național Yala, unul dintre cele mai mari, care găzduiește elefanți, bivoli, mistreți, cerbi, pisici sălbatice, manguste, maimuțe, crocodili și o diversitate impresionantă de păsări. Un alt exemplu este Platoul Horton, care oferă priveliște spre prăpastia „Capătul Lumii” și este considerat unul dintre cele mai curate locuri de pe planetă.

# Vârful lui Adam (Sri Pada) – un munte sacru, cu altitudinea de 2.224 de metri deasupra nivelului mării. Este un loc de pelerinaj important, vizitat de zeci de mii de credincioși care urcă pentru a atinge amprenta sacră de pe vârf, cunoscută sub numele de „Urma Sfântă”.

Baker’s Falls. Sursă: digitaltravelcouple.com

Tradiții culinare

Bucătăria din Sri Lanka seamănă mult cu cea indiană datorită proximității geografice, ingredientelor comune (pește, fructe, verdețuri, mirodenii) și influențelor istorice.

Pe lângă amprenta indiană, bucătăria srilankeză a preluat tradiții arăbești, neerlandeze, britanice și chinezești. Arabii au adus biryani și kebap, britanicii budinci și checuri, iar chinezii preparate din soia și leguminoase.

Un element specific este folosirea intensă a mirodeniilor, mai ales a ardeiului iute. Curryul combină turmeric, coriandru măcinat, usturoi, piper, ardei iute, semințe de muștar, chimen și scorțișoară și se servește adesea cu rotti, o lipie din făină de orez și fulgi de cocos.

La fel, Sri Lanka este ideală pentru vegetarieni: orezul cu curry este extrem de popular, dar se gătesc și preparate din carne, pui sau fructe de mare. Fructele tropicale sunt abundente și ieftine: ananas, peste 200 de soiuri de banane, portocale, avocado, mango, papaya și cocos.

Preparatele tradiționale includ string hoppers (paste de orez aburite) și kiribath (orez cu lapte de cocos, tăiat în romburi și asezonat cu fulgi de cocos, coajă de lămâie sau ardei iute).

Sfaturi practice:
# poți mânca cu tacâmuri sau cu mâinile, dar nu cu mâna stângă;
# dacă nu tolerezi mâncărurile picante, anunță ospătarul;
# consumă doar apă fiartă (în timpul călătoriilor pe insulă, bea apă minerală îmbuteliată sau alte băuturi sigilate, pentru a evita riscurile).

Sursă: bbcgoodfood.com

Ce mai trebuie să știi înainte de a porni în călătorie

# Clima este tropicală, caldă și umedă. Pe câmpie, temperatura medie anuală este de +27 °C. Pe coastă, briza oceanului menține temperaturi între +28 și +30 °C. Apa Oceanului Indian are aproximativ +27 °C. În zonele muntoase, media anuală este între +23 și +25 °C. În stațiunea montană Nuwara Eliya, temperatura ajunge ziua la +18 °C și scade noaptea până la +10 °C.

# Din octombrie până în mai, pentru vacanțe se recomandă coasta de sud-vest (Beruwala, Bentota, Hikkaduwa etc.)

# Dacă mergi cu copiii, alege plaje cu nisip fin și intrare lină în apă, precum Unawatuna.

# Se recomandă schimbul valutar direct la aeroport, unde cursul este cel mai avantajos.

# Nu este recomandat să fotografiezi localnicii fără permisiunea lor.

# Vaca este considerată animal sacru și trebuie tratată cu respect.

# Este interzisă vânătoarea animalelor locale și colectarea coralilor.

# În unele localități există „cerșetori profesioniști” care pot fi foarte insistenți. Dacă vrei să le oferi bani, e mai bine să o faci din interiorul mașinii.

# Locurile din față ale mijloacelor de transport public sunt rezervate călugărilor. La fel, femeile nu pot să se așeze niciodată pe scaunele din față, lângă șofer.

Sursă: scrolltheglobe.com

# Fiecare zi de lună plină este considerată sărbătoare religioasă. În acea zi, este interzis consumul de alcool în spații publice.

# Statul la plajă „topless” nu este recomandat.

# În temple, ținuta trebuie să fie modestă și să acopere umerii, spatele și picioarele. Totodată, la intrarea în templu trebuie să te descalți și să-ți scoți pălăria. Din motive de igienă, e bine să porți șosete de unică folosință. Fotografierea în interiorul templelor este interzisă fără permisiune.

# Întoarcerea cu spatele spre statuile lui Buddha nu este permisă.

# Nu este permis să atingi călugării și să le strângi mâna. La fel, nu poți sta jos atunci când călugării stau în picioare și nu te poți afla la același nivel cu ei.

# Arătarea tălpii piciorului sau a încălțămintei este considerată un gest jignitor.

# Oferirea și primirea obiectelor cu mâna stângă nu este recomandată.

# Strângerea pumnului cu degetul arătător ridicat este considerată un gest indecent.

# Contactul fizic apropiat, precum îmbrățișările în public, este considerat nepotrivit.

Sursă: travellersisle.com

Ce să pui neapărat în bagaj

Dacă călătorești cu copiii, ia cu tine produse de igienă de încredere, pălărie, găletușă și jucării pentru nisip, cărți și caiete de colorat, medicamente pentru indigestie și alergii, precum și spray repelent împotriva țânțarilor.

Pentru a descoperi lumea subacvatică, cumpără-ți tub și mască pentru snorkeling, iar dacă vrei să te bronzezi fără să te arzi, nu uita de crema de protecție solară cu factor SPF ridicat.

La fel, este recomandată o minitrusă medicală cu medicamentele tale obișnuite și o husă impermeabilă pentru telefon, utilă pentru fotografii și filmări pe plajă.

Referitor la haine, pune în bagaj unele lejere, din materiale naturale, în culori deschise. Dacă planifici să mergi în zonele muntoase, vei avea nevoie de haine călduroase. Totodată, ia cu tine și o pelerină de ploaie sau o umbrelă, deoarece ploile sunt frecvente.

Sursă: skift.com

Zboruri și prețuri

Din octombrie (Fly Dubai, cu escală în Dubai)Din decembrie (charter direct Vision Air)
Chișinău → Colombo: FZ 782 + FZ 579 (A-320)Chișinău → Mattala: 4V 5363 (B-737-800 NG HRI)
Colombo → Chișinău: FZ 570 + FZ 781 (A-320)Mattala → Chișinău: 4V 5364 (B-737-800 NG HRI)
Distanțe față de aeroportul ColomboDistanțe față de aeroportul Mattala
Bentota – 109 km (două-trei ore) Tangalle – 70 km (o oră)
Beruwala – 110 km (două-trei ore)Unawatuna – 120 km (o oră și 30 de minute)
Unawatuna – 152 km (trei-patru ore)Hikkaduwa – 140 km (două ore)
Hikkaduwa – 143 km (trei-patru ore)Ahungalla – 160 km (două ore și 15 minute)
Tangalle – 219 km (patru-șase ore)Bentota – 180 km (două ore și 45 de minute)
Prețuri pentru o persoană (șapte nopți, cameră dublă)Alimentație
de la 1.007 eurofără nicio masă
de la 1.034 de euro;cu mic dejun inclus
de la 1.222 de eurocu două mese
de la 1.313 euro;cu trei mese
de la 1.452 de euroall-inclusive

Notă. Începând cu 15 octombrie 2025, toți cetățenii străini care călătoresc în Sri Lanka în scop turistic trebuie să obțină în prealabil o Autorizație Electronică de Intrare (ETA). Cererile pentru ETA se depun exclusiv prin intermediul site-ului oficial al guvernului, cel târziu cu 72 de ore înainte de plecare. La sosire, obținerea unei vize nu mai este posibilă.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente