10 studenți din universități și cinci elevi din școlile profesionale, colegiile și centrele de excelență de pe întreg teritoriul țării primesc anual o bursă din partea Președintelui Republicii Moldova. Oportunitatea vine să premieze performanțele academice, implicarea în activități științifice, culturale și extracurriculare. În acest an au fost depuse 65 de dosare, iar printre acestea s-a regăsit și cel al Cătălinei Tricolici, studentă în anul IV la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”. Dacă îți dorești să te regăsești în lista câștigătorilor la edițiile viitoare, în acest material găsești câteva sugestii din partea tinerei care te vor ajuta să pregătești un dosar competitiv.
Pentru început, trebuie să știi că în afară de bursa Președintelui Republicii Moldova, mai există două burse de merit. Este vorba despre cea a Guvernului și cea a Republicii. Cele două sunt destinate exclusiv studenților. Candidații sunt cei care aleg bursa pentru care vor să depună dosarul, în funcție de parcursul academic. Propunerile pentru studenții candidați sunt înaintate de către senatele universităților și consiliile profesorale ale colegiilor. Mai multe detalii despre condițiile de obținere a bursei Guvernului și cea a Republicii îți vom spune într-un alt articol.
Cătălina este studentă la specialitatea Pedagogie în învățământul primar și Pedagogie preșcolară. Tânăra se implică activ în activitățile științifice ale universității, dar și în cele extracurriculare. O vizită la decanatul facultății a determinat-o să ia în vedere depunerea dosarului pentru bursele de merit. „Oscilam între două burse – cea a Guvernului și cea a Președintelui. Susținerea din partea instituției m-a motivat să optez pentru cea a Președintelui, ținând cont de faptul că m-am implicat în multe activități de voluntariat. Mi s-a spus că am șanse destul de mari să mă încadrez în această categorie.”
Mai multe informații despre criteriile de eligibilitate și despre condițiile de obținere a bursei a aflat în cadrul unei conferințe la care au participat mai mulți studenți ai universității. „Am fost informați despre câte burse există, care sunt categoriile și care sunt criteriile pentru fiecare în parte.”
Criterii de eligibilitate
# Sunt eligibili studenții de la licență, masterat și doctorat, indiferent dacă studiază la buget sau la taxă, care îndeplinesc planul de învățământ pentru un semestru sau pentru un an de studii, obțin note de promovare și au numărul necesar de credite: 30 pentru un semestru și 60 de credite pentru un an de studii;
# Pot aplica elevii din colegii și din centre de excelență, admiși la buget sau la taxă, care îndeplinesc complet planul de învățământ pentru un semestru sau un an de studii și obțin note de promovare.
# Media academică este mai mare de 9,50.
# Dovada implicării în activitățile extracurriculare: conferințe, seminare, voluntariat.
# Prezentarea publicațiilor științifice, în cazul în care există.
# Mobilitățile academice, în cazul în care există.
Dat fiind faptul că la această bursă se înscriu și elevii, Cătălina spune că procesul a fost destul de competitiv. Din acest motiv, studenta îți sugerează să te implici în cât mai multe activități extracurriculare până la ediția viitoare. „Pe lângă notele bune pe care le obținem în cadrul universității, contează foarte mult și implicarea. Activitățile de voluntariat, seminarele, conferințele sau alte inițiative contribuie la dezvoltarea personală și profesională a studentului. Poți doar să înveți și să ai note bune, dar dacă ești și activ, ți se deschid alte orizonturi.”
În cazul în care îndeplinești toate criteriile de eligibilitate, alocă timp și pentru elaborarea dosarului. Acesta trebuie să conțină:
# CV-ul, ce va cuprinde obligatoriu cele mai relevante activități extracurriculare pe perioada studiilor universitare, aria de interese, abilitățile;
# actul academic certificat de instituția de învățământ la serviciul studii, în care să fie inclusă nota medie pentru fiecare semestru, inclusiv din ultima sesiune;
# o scrisoare de recomandare din partea consiliului facultății/secției;
# o scrisoare de recomandare din partea senatului universitar/consiliului profesoral;
# copiile celor mai relevante materiale pe perioada studiilor, care atestă participarea la conferințe și seminare științifice, concursuri, olimpiade;
# lista publicațiilor științifice cu datele bibliografice complete și copiile publicațiilor din ultimii doi ani de studii;
# alte materiale relevante.
După pregătirea și prezentarea dosarului, facultatea este responsabilă de nominalizarea candidaților care ulterior vor fi evaluați de senatul universității și aprobați prin ordinul rectorului. Dosarul se trimite la Ministerul Educației și Cercetării în termen de cel mult 10 zile după finalizarea sesiunii de vară.
Înscrierea se încheie odată cu depunerea dosarului. În luna septembrie, Cătălina a aflat că se numără printre studenții care vor beneficia lunar de o bursă în valoare de 3.860 de lei. „Sunt pasionată de cărți, așa că îmi creez propria bibliotecă. Îmi propun să cumpăr în fiecare lună două-trei cărți pe care să le citesc. Bursa m-ar ajuta să fac o investiție în viitoarea mea bibliotecă și să o îmbogățesc.” În cazul în care studenții primesc bursa Republicii, a Guvernului sau a Președintelui Republicii Moldova, aceștia vor renunța la cea din partea universității pentru o situație academică excelentă.
Tânăra spune că această reușită este o motivație în plus pentru a continua să se dezvolte atât din punct de vedere personal, cât și profesional. Ea îți recomanda să ai încredere în tine, să dai dovadă de seriozitate, dorință de a învăța și implicarea constantă. „Nu te descuraja dacă nu știi de unde să începi. Important este să faci pași mici, dar siguri.”
În anul de studii 2025/2026 pentru bursa Președintelui Republicii Moldova au fost depuse 20 de dosare de către studenți din instituțiile de învățământ superior și 45 de dosare de către elevi din instituțiile de învățământ profesional tehnic postsecundar și postsecundar nonterțiar. Lista studenților și a elevilor care vor beneficia în acest an de Bursa Președintelui Republicii Moldova o poți vedea în acest material.
Anul trecut, bursele prezidențiale au fost majorate de la 1.845 de lei la 3.690 de lei pentru studenți și, respectiv, 2.860 de lei pentru elevii din învățământul profesional tehnic.
Mai multe detalii despre bursele de merit pentru studenți și elevi găsești aici.
Dacă dorești să fii mereu la curent cu cele mai noi oportunități #diez, ești mereu binevenit(ă) și pe canalul nostru de Telegram.