În perioada 30 septembrie – 2 octombrie 2025, la Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” s-a desfășurat un workshop cu genericul „Clinical Trials Workshop: How to generate scientific evidence avoiding pitfalls: trial design, study conduct and analysis”.
Cursul a fost ținut de către Dr. Oana Brosteanu, director general al Centrului de Studii Clinice (ZKS) de la Universitatea din Leipzig, Germania, și Dr. Dirk Hasenclever, biometrician senior la Institutul de Informatică Medicală, Statistică și Epidemiologie de la aceeași universitate.
Participanții la atelier au fost specialiști din domenii medicale precum: oncologie, hematologie, pneumologie, urologie și nefrologie chirurgicală, neurologie, gastroenterologie, obstetrică și ginecologie, medicină socială și management, sănătate mintală, psihologie medicală și psihoterapie, reumatologie și nefrologie, precum și reprezentanți ai Comitetului de etică al Universității, clinicieni și studenți antrenați în analiza datelor sau proiectarea experimentală.
Pe parcursul programului, participanții au beneficiat de expertiza formatorilor și au desfășurat activități interactive pentru consolidarea competențelor teoretice și practice.

Sesiunea de închidere a fost moderată de către prorectorul pentru activitatea de cercetare și inovare, conferențiarul universitar Jana Chihai, care a remarcat că workshopul a reprezentat o oportunitate valoroasă pentru participanți de a-și îmbunătăți cunoștințele, de a construi relații de colaborare și de a contribui la dezvoltarea unor inițiative relevante în domeniul cercetării clinice: „În cadrul atelierului au fost abordate aspectele conceptuale, metodologice, statistice, de reglementare, de management și practice ale studiilor clinice prospective: tot ceea ce ar trebui să știe un viitor coordonator de studiu”, a punctat prorectorul .
Cursul este o adaptare a unui curs dezvoltat la ZKS Leipzig, în baza a două proiecte de cercetare – „Consolidation of Research Capacities in Moldovan Higher Education Institutions” în cadrul Programului bilateral moldo-german ProMoMo, finanțat de Agenția Națională pentru Cercetare și Dezvoltare, și ”To implement activities that leverage the positive impact of migration on Moldova’s development through improved policy evidence and better engagement of the diaspora” (DiaMed@USMF), finanțat de Organizația Mondială a Sănătății. Coordonator al proiectelor din partea USMF „Nicolae Testemițanu” este profesorul universitar Stanislav Groppa, șef al Catedrei de neurologie nr. 2 și al Laboratorului de neurobiologie şi genetică medicală. Coordonator al proiectului din partea Universității din Leipzig este Dr. Victoria Reinhardt, reprezentantă a diasporei medicale. În încheiere, fiecărui cursant i-a fost acordat un certificat de participare.
Agenda de lucru a experților germani a inclus și o vizită de documentare în laboratoarele de cercetare din Blocul didactic nr. 1 „Leonid Cobâleanschi”, fiind ghidați de către profesorii Mihail Todiraș, șeful Centrului de cercetare în domeniul sănătății și biomedicinei, și Olga Tagadiuc, șefa Centrului de medicină moleculară, care au prezentat facilitățile științifice și oportunitățile de colaborare în domeniul cercetării biomedicale.
Acest material a fost scris și redactat de echipa USMF. Informațiile prezentate în acest material nu reflectă nici într-un mod opiniile echipei #diez.











