Când vor fi validate alegerile și ce spun experții despre anularea mandatelor lui Vasile Costiuc

Untitled design (97)
Foto:ZdG/IPN

Pe 16 octombrie 2025, Curtea Constituțională urmează să confirme sau nu rezultatele alegerilor parlamentare. Tot atunci, judecătorii vor decide dacă validează mandatele noilor deputați, inclusiv cele obținute de Partidul „Democrația Acasă” (PPDA).

Pe 6 octombrie, Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat rezultatele alegerilor din 28 septembrie și le-a transmis Curții Constituționale pentru validare. Aceasta este instituția care are ultimul cuvânt în recunoașterea oficială a rezultatelor.

Cu puțin timp înainte, CEC a sancționat PPDA prin avertizare și suspendarea finanțării de la stat pentru un an.

Comisia nu a luat însă nicio decizie privind anularea mandatelor PPDA, transferând indirect această responsabilitate Curții Constituționale.

Cele șase mandate nu pot fi anulate?

Experții juridici consideră că șansele de anulare a mandatelor obținute de PPDA sunt extrem de mici.

Alexandru Bot, expert în justiție la WatchDog, susține că „CEC a creat un fond mediatic artificial, menit să implice Curtea într-o discuție care nici nu ar trebui să ajungă pe ordinea sa de zi”. El explică faptul că nici Constituția, nici Codul electoral nu oferă Curții temeiuri legale pentru a invalida mandatele PPDA, mai ales în condițiile în care abaterile au fost deja sancționate.

Sesizarea CEC din 6 octombrie 2025 privind validarea alegerilor nici nu conține o propunere expresă de nevalidare a mandatelor. […] CEC încearcă să inventeze bicicleta — transferând unei alte instituții o responsabilitate pe care legea nu i-o oferă.

Alexandru Bot

Alexandru Tanase, fost președinte al CC, susține același lucru: „Controversa privind cele șase mandate ale PPDA a fost alimentată de speculații publice, nu de fapte juridice. Nu există nicio mențiune în actele oficiale ale CEC care să sugereze că respectivele mandate ar fi fost «lăsate la discreția Curții Constituționale»”.

Faptul că s-au aplicat doar sancțiuni minore indică clar că abaterile nu au avut gravitatea necesară pentru excludere. Prin urmare, nici CC nu are competența să meargă mai departe decât a făcut-o CEC.

În concluzie, este total improbabil ca la ședința CC din 16 octombrie să apară surprize majore. Cel mai probabil, rezultatele alegerilor vor fi confirmate, iar mandatele vor fi validate.

Alexandru Tanase

Aici poți vedea cine este Vasile Costiuc, candidatul fără program electoral care, din câte se pare, a ajuns în Parlament.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente