Muzeul Național de Artă al Moldovei te invită în luna octombrie la trei evenimente menite să apropie vizitatorii de artă și să creeze spații de dialog și inspirație. Acestea vor avea loc pe 11, 19 și 25 octombrie.
„Cabinetul curiozităților”
Pe 11 octombrie, poți participa la ateliere de creație meditative inspirate din lucrările artistului mongol Otgonbayar Ershuu. Participanții vor explora expoziția personală a artistului și vor crea o lucrare unică, într-un proces meditativ bazat pe culori și timbre poștale. Cei interesați sunt încurajați să aducă propriile timbre pentru a le integra în lucrare.
Program:# 11:30 – atelier pentru copii (11–15 ani)
# 13:00 – atelier pentru adulți (16+)
Se achită biletul de intrare (20 lei/elev, 50 lei/adult) și taxa pentru atelier (20 lei/elev, 40 lei/adult).

Tur în expoziția „Nie Weigu – Arhiscrierea”
Pe 19 octombrie, la ora 12:00, poți participa la un tur tematic în expoziția „Nie Weigu – Arhiscrierea”, susținut de Daria Șestacova, specialistă în studii est-asiatice, cu studii superioare în domeniile limbii și literaturii chineze și ale limbii și literaturii coreene.
Turul va dezvălui viața și creația artistului chinez Nie Weigu, modul în care lucrările sale reflectă cultura tradițională chinezească și felul în care acestea se raportează la arta contemporană occidentală.
Turul este gratuit, se achită doar biletul de intrare.
Tur dedicat lui Alexandru Plămădeală
Pe 25 octombrie, la ora 12:00, poți participa la un tur tematic dedicat lui Alexandru Plămădeală, organizat cu ocazia zilei sale de naștere (21 octombrie). Publicul va descoperi viața și creația sculptorului printr-o selecție de lucrări din expoziția permanentă.
Turul este gratuit, se achită doar biletul de intrare.
Detalii și înscrieri la [email protected] sau +37322241312.