După alegerile din 28 septembrie 2025, cinci partide ar urma să intre în Parlamentul de la Chișinău. Patru dintre acestea și-au inclus în programele electorale obiective legate de educație. Unele promisiuni sunt realiste și pot fi implementate în următorii patru ani, altele, însă, sunt mai greu de realizat și chiar pot fi numite populiste.
În continuare îți prezentăm ce promite fiecare partid care a acces în Parlament pentru educația din Moldova.
Partidul Acțiune și Solidaritate
PAS a obținut majoritatea mandatelor în viitorul Parlament, ceea ce îi oferă, teoretic, posibilitatea de a-și implementa programul fără obstacole legislative majore. În domeniul educației, partidul și-a propus 10 obiective strategice pentru următorii patru ani, pe care le poți vedea mai jos.
- Elevii noștri vor atinge performanțe comparabile cu România la testarea internațională PISA.
- 7 din 10 absolvenți de liceu își vor continua studiile în universitățile din Republica Moldova.
- 500 de tineri pedagogi vor ajunge anual în școli, dintre care cel puțin 250 vor fi absolvenți ai programelor de licență sau master din țară, iar 25 % vor activa în domeniile STEM științe, tehnologie, inginerie și matematică.
- Salariul mediu din educație și cercetare va fi cel puțin la nivelul salariului mediu pe economie.
- Fiecare al 4-lea elev din învățământul profesional tehnic va învăța în regim dual (2.500 de elevi anual).
- Rata de promovare la examenele de clasa a IX-a va fi de minimum 80 %, la toate disciplinele și în toate raioanele, în condiții corecte și obiective.
- 80 % dintre copiii cu cerințe educaționale speciale vor beneficia de educație adaptată și, după gimnaziu, îşi vor continua studiile sau vor fi integrați în centre de zi pentru sprijin și bunăstare.
- Cel puțin 1.000 de studenți vor fi admiși anual în învățământul superior dual.
- Vom atrage 30 de milioane de euro pentru cercetare prin programul „Orizont Europa“.
- Vom investi cel puțin 6 miliarde de lei în infrastructura educațională și de cercetare: școli, grădinițe, colegii, universități și institute.
PAS are, practic, cel mai amplu program electoral pentru educație, cu obiective structurate pe mai multe domenii. Lista completă a promisiunilor este disponibilă în documentul de mai jos.
Program Electoral Pas 2025 by Maxim Pistrui
Blocul electoral patriotic al Socialiștilor, Comuniștilor, Inima și Viitorul Moldovei
Blocul electoral patriotic a obținut 26 de mandate. În programul său, șase promisiuni vizează domeniul educației, însă unele sunt populiste și aproape imposibil de pus în practică.
1. Vom asigura instituțiile de învățământ cu cadre didactice calitate.
2. Vom anula deciziile privind fuziunea, lichidarea sau absorbția instituțiilor de învățământ.
3. Vom crește numărul locurilor bugetare în universități și alte instituții profesionale pentru specialități cerute pe piața muncii.
4. Vom majora toate bursele până la 5.000 lei.
5. În fiecare localitate vom garanta existența unei grădinițe și a unei școli.
6. Vom reintegra cursul „Istoria Moldovei” în programa școlară.
Blocul electoral „Alternativa”
Blocul „Alternativa” a obținut opt mandate. În programul său electoral sunt prezente mai multe promisiuni destinate educației, inclusiv o listă de șase ținte, pe care blocul și-a propus să le realizeze până în 2030.
1. 100 % școli cu apă, canalizare și internet.
2. Salarii pentru cadrele didactice și auxiliare peste media pe economie.
3. Fără închideri arbitrare de școli.
4. Dublarea participării adulților la formare.
5. 1 % din PIB pentru cercetare aplicată.
6. Acces echitabil la educație pentru toți copiii.
Blocul a împărțit promisiunile sale în cinci categorii, care pot fi găsite în imaginea de mai jos.

Partidul Nostru
Partidul Nostru a obținut șase mandate. Programul său electoral conține cinci promisiuni legate de educație, unele dintre ele având caracter populist și manipulator.
1. Meniu unic de alimentație pentru toți elevii din țară.
2. Restabilirea școlilor tehnico-profesionale.
3. Redeschiderea Universității Agrare de Stat din Moldova.
4. Statul va finanța studiile tinerilor din Republica Moldova în cele mai prestigioase universități din lume.
5. Interzicerea propagandei LGBT în școli.
Partidul „Democrația Acasă”, care a obținut cinci mandate, nu și-a prezentat programul electoral.