Începând cu 1 ianuarie 2026, doar studenții cu o medie minimă de 7 vor putea primi bursă de merit. Potrivit ministrului educației și cercetării, Dan Perciun, decizia de a schimba regulile de acordare a burselor vine în contextul în care, conform regulilor din prezent, pot beneficia de bursă și studenții care au media 5. Moment care contravine principiului de recompensare a performanței academice.
Prevederile actuale indică faptul că 70 % dintre studenții aflați la buget primesc burse (de diverse categorii), indiferent de rezultatele obținute la învățătură. Astfel, există situații în care și tinerii cu medii mici se regăsesc printre beneficiarii burselor de merit.
„Avem specialități unde beneficiază de bursă inclusiv studenți care au media 5 sau 6, lucru care, din punctul nostru de vedere, nu este tocmai oportun, având în vedere că vorbim despre burse de merit. Pornind de la această idee am ajustat, în ședința de Guvern, criteriile de acordare a burselor pentru studenți și, din 1 ianuarie 2026, studenții vor trebui să aibă cel puțin media 7 pentru a beneficia de bursă de merit”, a menționat Dan Perciun.
Totodată, ministrul a subliniat că această schimbare ar trebui „să impulsioneze studenții să depună mai mult efort și să obțină rezultate academice mai mari”, dar și să contribuie la dezvoltarea unei culturi a excelenței în universitățile din țară.
Referitor la bursele sociale, Perciun a explicat că acestea vor continua să fie acordate celor care provin din medii defavorizate și au nevoie de sprijin financiar.











