Zilele Cinematografiei Ucrainene ajung în Moldova: proiecții gratuite la Chișinău, Bălți, Cahul și Căușeni

BeFunky-collage – 2025-09-18T155126.974
Foto: tripadvisor.com

Republica Moldova va găzdui, în perioada 19-21 septembrie, Zilele Cinematografiei Ucrainene, un eveniment care aduce pe marele ecran cinci dintre cele mai apreciate producții realizate recent la Kiev și în colaborare internațională. Primele proiecții vor avea loc la Chișinău, urmând ca programul să continue și în orașele Bălți, Cahul și Căușeni. Accesul publicului la toate filmele va fi gratuit.

Selecția include:
# documentarul americano-ucraineno-australian „Războiul de porțelan”, premiat la nivel internațional și nominalizat la Oscar 2025 la categoria „Cel mai bun documentar”;
# thrillerul „Pamfir”, prezentat la Festivalul de la Cannes;
# drama istorică „Dovbush”, distinsă la Festivalul Internațional de Film Ucrainean „PTAH” din Marea Britanie;
# comedia „Izi”, care a obținut Premiul Kineo Diamond la Veneția;
# animația „Mavka. Cântecul pădurii” – cel mai de succes film animat ucrainean, difuzat în 148 de țări și tradus în 32 de limbi.

Toate proiecțiile vor fi prezentate în versiunea originală, cu subtitrare în limba engleză.

Zilele Cinematografiei Ucrainene în Moldova (UFDM) își propun să aducă mai aproape de publicul moldovean diversitatea și vitalitatea filmului ucrainean, adresându-se cinefililor, tinerilor, dar și profesioniștilor din domeniu.

Programul complet, trailerele și descrierile filmelor pot fi consultate pe pagina oficială a evenimentului.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente