USMF „Nicolae Testemițanu” a fost premiată la spartachiada lucrătorilor medicali

usmf main
Foto:USMF

Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” (USMF) a obținut rezultate remarcabile la cea de-a 37-a ediție a Spartachiadei lucrătorilor medicali. Evenimentul, devenit deja o tradiție, a fost organizat în perioada 12-14 septembrie curent de Federația Sindicală „Sănătatea” din Moldova sub egida Ministerului Sănătății al Republicii Moldova, și a promovat importanța sportului și a unui mod de viață sănătos în rândul angajaților din sistemul de sănătate.

La ceremonia de deschidere au participat:
# ministra sănătății a Republicii Moldova – Ala Nemerenco;
# directorul general al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină – Ion Dodon;
# prorectorul pentru managementul activității clinice al USMF „Nicolae Testemițanu” – Marcel Abraș;
# președintele Federației Sindicale „Sănătatea” din Moldova și al Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM) – Igor Zubcu;
# vicepreședinții CNSM – Sergiu Sainciuc și Lilia Franț.

Oficialii au salutat inițiativa organizației sindicale și au subliniat beneficiile activităților sportive în menținerea sănătății fizice și psihice.

Sursă: USMF

Președintele Igor Zubco a mulțumit echipelor participante pentru entuziasmul și dedicarea lor, menționând că Spartachiada este nu doar o competiție sportivă, ci și o oportunitate de socializare și schimb de experiență între profesioniști din sănătate.

Prorectorul Marcel Abraș a accentuat faptul că evenimentul promovează mai multe valori cum ar fi spiritul de echipă, leadershipul, dezvoltarea abilităților de formare a strategiilor și, cel mai important, comunicarea.

„Practic, este o întâlnire cu absolvenții, deoarece aici depănăm amintiri, creăm relații noi și identificăm activități comune pentru perioada imediat următoare. Să fiți uniți atunci când vor să vă  dezbine, când cineva cedează – să-l ridicăm, iar când nu cunoaște – să-l ajutăm. Cu fiecare dintre noi cei prezenți aici, sistemul de sănătate devine mai puternic”, a accentuat Marcel Abraș.

În acest context, prorectorul a îndemnat colegii să susțină tinerii specialiști care vin la serviciu în instituțiile medico-sanitare publice, creându-le condiții favorabile de dezvoltare personală și profesională.

Sursă: USMF

Echipa de cadre didactice și medici rezidenți a USMF „Nicolae Testemițanu” a avut o pregătire sportivă excelentă, urcând pe prima treaptă a podiumului de premiere la următoarele probe: volei (feminin), volei (masculin), mini-fotbal și ștafeta (4*100 de metri).

De asemenea, la categoria individual:
# tenis de masă (feminin), locul I i-a revenit Elizavetei Cojuhari;
# șah (feminin), locul I a fost obținut de Valentina Rotaru;
# șah (masculin), locul I a fost ocupat de Ciprian Rudic. 

Totodată, reprezentanții universității noastre Victor Șindirischi și Vasile Oineagră au ocupat locul III la proba sportivă tenis de masă (masculin) și, respectiv, la joc de dame (masculin).

Acest material a fost scris și redactat de echipa USMF. Informațiile prezentate în acest material nu reflectă nici într-un mod opiniile echipei #diez.

Taguri: #promoUSMF
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente