UTM, prezentă pe harta globală a educației universitare la EAIE 2025, Göteborg

BeFunky-collage – 2025-09-15T095521.478
Foto: UTM

În perioada 9-12 septembrie 2025, orașul Göteborg (Suedia) a găzduit cea de-a 35-a ediție a Conferinței și Expoziției Anuale European Association for International Education (EAIE), cel mai important eveniment european dedicat internaționalizării învățământului superior.

Universitatea Tehnică a Moldovei a fost reprezentată de prorectora pentru relații internaționale și finanțe, Daniela Pojar, care a promovat realizările universității și a contribuit la consolidarea imaginii învățământului superior tehnic din Republica Moldova în fața partenerilor internaționali.

Sursă: UTM

În cadrul acestei ediții desfășurate sub genericul „GO-Create”, Universitatea Tehnică a Moldovei s-a remarcat printr-o prezență activă și dinamică, alături de alte trei universități din Republica Moldova și 37 de universități din România. Este pentru prima dată când instituțiile de învățământ superior din Republica Moldova și România au participat împreună sub același pavilion, această colaborare aducând un plus de atractivitate și vizibilitate regiunii noastre pe harta globală a educației universitare.

Participarea UTM la Conferința și Expoziția Anuală ale European Association for International Education a demonstrat angajamentul pentru internaționalizare, cooperare academică și dezvoltarea parteneriatelor educaționale și de cercetare la nivel global.

„Prezența UTM la EAIE 2025 este o oportunitate de a consolida legăturile cu universități de prestigiu din Europa și din întreaga lume, de a crea noi punți de colaborare în domeniile educației inginerești, inovării și cercetării aplicative. Suntem onorați să fim parte a acestei rețele mondiale de lideri educaționali și să demonstrăm că și din Republica Moldova putem aduce o contribuție valoroasă la evoluția învățământului superior tehnic. UTM își asumă cu responsabilitate misiunea de a forma specialiști competitivi la nivel internațional și de a contribui activ la dezvoltarea unei comunități academice globale bazate pe excelență, diversitate și inovație”, a menționat prorectora Daniela Pojar.

Sursă: UTM

Prin participarea la acest eveniment de amploare, care a reunit peste 7.000 de participanți din întreaga lume și 106 standuri naționale, Universitatea Tehnică a Moldovei se afirmă activ și vizibil pe scena academică internațională, deschizând noi orizonturi de colaborare, inovare și excelență.

Sursă: UTM

Taguri: #PromoUTM
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente