Cine sunt studentele UPSC care au obținut Bursa Guvernului și Bursa Republicii

20250905_140553
Foto:Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”  

Două studente ale Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” din Chișinău au fost premiate cu Bursa Guvernului și Bursa Republicii. Datorită implicării în diverse concursuri, proiecte, conferințe științifice, dar și datorită performanței academice, tinerele au obținut bursele de merit oferite de MEC în anul de studii 2025/2026.

Carmen-Emilia Pînzaru și Alina Ciorchin sunt studentele UPSC care au obținut bursele de merit oferite de Ministerul Educației și Cercetării. Ambele își fac studiile la programe de licență cu frecvență la zi în cadrul Facultății Psihologie și Psihopedagogie Specială.

„Bursa Republicii reprezintă o modalitate de susținere a studenților activi”

Carmen-Emilia Pînzaru este studenta UPSC laureată cu Bursa Republicii, în valoare de 4.060 de lei. Tânără este în anul III la Facultatea de Psihologie și Psihopedagogie Specială, programul Psihopedagogie. De-a lungul anilor, a participat la conferințele științifice universitare, a organizat numeroase activități, ateliere și workshopuri pe diverse subiecte: „Școala de Advocacy pentru implicare locală”, „Incluziunea educațională – parte a învățământului modern”, „Tehnici de comunicare nonviolentă” etc. Pe lângă proiectele educaționale în care e implicată, Carmen-Emilia este președinta Senatului Studențesc UPSC, președinta Consiliului Studențesc al Facultății, lideră sindicală, dar și membră în comisiile pentru Resurse Umane și Promovare în Carieră.

Tânăra s-a implicat și în mai multe activități și proiecte de voluntariat: „Învață în Moldova”, „Caravana UPSC”, „Masa Bucuriei”, „Dăruiește un zâmbet” etc. De asemenea, Carmen-Emilia este și expertă ANACEC, implicată în evaluarea programelor și a standardelor universitare.

„Pentru mine excelența academică reprezintă echilibrul între performanță, leadership responsabilitate și implicare socială activă. Obținerea Bursei Republicii confirmă acest echilibru și constituie o motivație suplimentară pentru a contribui la dezvoltarea comunității academice și a societății. Recomand studenților care aspiră la această bursă să construiască un parcurs activ și autentic. Este esențial să demonstreze perseverență, responsabilitate și relevanță în fiecare realizare”, a spus Carmen-Emilia.

Sursă: Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”

„Efortul și perseverența mi-au fost răsplătite”

Alina Ciorchin este studenta UPSC care a obținut Bursa Guvernului, în valoare de 3.380 de lei. În calitate de studentă, Alina a participat la conferințe și la evenimente științifice, a publicat articole, dar a și avut oportunitatea de a pleca într-o mobilitate Erasmus+. În semestru II al anului academic 2024/2025, Alina a studiat la Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad.

Tânăra s-a implicat și în diverse proiecte extracurriculare prin practicarea activismului civic. A fost trainer la Y-PEER Moldova și a devenit formatoare în urma absolvirii cursului oferit de Institutul de Instruire în Dezvoltare MilleniuM. Pe lângă aceste proiecte, Alina a continuat să practice voluntariatul în incinta universității și a fost membră a structurilor de autoguvernanță studențească.

„Pentru mine această performanță este o confirmare că efortul și perseverența sunt răsplătite. În același timp, o văd ca pe o responsabilitate de a menține acest nivel și de a continua să cresc, pentru a aduce o contribuție reală atât în mediul universitar, cât și în viitoarea mea profesie. Studenților care intenționează să aplice la această bursă le-aș recomanda să privească dezvoltarea lor într-un mod integrat. Rezultatele academice sunt importante, dar la fel de valoroasă este implicarea în conferințe, în activități extracurriculare, de voluntariat sau în alte proiecte de cercetare. Recomand și participarea la programe internaționale, cum este Erasmus+. Cel mai important este să fie autentici și să își exprime cu încredere pasiunile și motivațiile, pentru că acestea dau valoare oricărui parcurs academic”, a menționat Alina.

Sursă: Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”

În acest articol, te invităm să vezi și care sunt studenții Universității Tehnice a Moldovei care au obținut burse de merit.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Valeria Jidraș
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente