Asociația Obștească „MuzArt”, organizatoarea a 13 ediții ale „Jazz’ n Chișinău International Festival”, lansează între 2 și 8 octombrie 2025 o nouă ediție a proiectului muzical-educativ „Jazz și Poezie”. Evenimentul se va desfășura în patru locații emblematice ale Republicii Moldova: Palatul Culturii din Soroca, Palatul Culturii din Ungheni, Biblioteca Națională a Republicii Moldova și Muzeul de Istorie al Orașului Chișinău. Intrarea va fi liberă.
Festivalul va aduce în prim-plan concerte de jazz inspirate din repertoriul folcloric românesc, cu aranjamente semnate de Valeriu Culea, compozitor și director al „Jazz’ n Chișinău International Festival”. Publicul va putea asculta reinterpretări ale marilor jazzmeni români Anca Pârghel și Johny Răducanu, precum și melodii celebre cântate de Aura Urziceanu, printre care „Ciocârlia”, „Ciuleandra”, „Lume, Lume”, „Iarna, Iarnă” și „Cântec din Oaș”, interpretate de formația „Jazz’n Chișinău”.
Pe lângă concerte, ediția din acest an include patru masterclassuri gratuite, dedicate tinerilor muzicieni, profesioniștilor, instituțiilor culturale și publicului larg. Ion Varlan, cunoscut basist autohton, va susține masterclassul „Tendințe compoziționale ale basiștilor în muzica jazz din întreg spațiul românesc”, în timp ce Valeriu Culea va prezenta un alt masterclass dedicat contribuției instrumentiștilor și vocaliștilor anilor ’60 și ’70 la dezvoltarea jazzului în România.
Evenimentul va fi însoțit de recitaluri de poezie artistică susținute de Radmila Popovici, poetă și membră a Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova și România. Recitalurile vor pune în valoare pagini de istorie și identitate culturală românească, completând experiența muzicală cu profunzime literară.
Proiectul „Jazz și Poezie”, aflat la a doua ediție, este finanțat de Departamentul pentru Relațiile cu Republica Moldova și continuă să consolideze legăturile culturale dintre România și Republica Moldova, promovând accesul la cultură și educație de calitate.











