Maib anunță o nouă inițiativă socială care aduce în prim-plan experiențele unor antreprenori curajoși, cu idei neconvenționale și inițiative construite din pasiune. Din septembrie, în fiecare lună, banca va prezenta publicului un nou parcurs inspirațional despre antreprenori care au ales să își urmeze visurile într-o manieră originală.
Un proiect social, nu comercial
Campania „Știm cum e să dezvolți o afacere acasă” își propune să ofere vizibilitate inițiativelor născute din curaj, nu doar din calcule financiare. Unele au crescut mari, altele abia prind contur, ceea ce le unește este originalitatea și puterea de a inspira.
„Este vorba despre acele afaceri care, chiar dacă nu se axează pe câștiguri financiare imediate, au un impact pozitiv și inspiră comunitățile din care fac parte”, a declarat Diana Driga, brand manageră la maib. „Alegem să arătăm povești despre pasiune, curaj și creativitate. Vrem să le oferim celor care visează măreț o platformă unde să fie văzuți și susținuți.”
O lună, o poveste – 12 perspective de business
Pe parcursul unui an întreg, lunar, va fi publicat câte un video, fiecare prezentând o viziune diferită despre antreprenoriat. Toate videoclipurile vor fi publicate pe canalele oficiale ale maib și vor fi accesibile publicului larg. Selecția nu are la bază criterii comerciale, nu contează dacă afacerile sunt sau nu clienți ai băncii, ci dacă ideea sau parcursul lor merită să fie cunoscut. Ne dorim să construim o arhivă reală de inspirație pentru toți cei care visează să înceapă, să continue sau să creadă din nou în propriul drum.
„Vrem să arătăm că se poate. Nu contează că afacerea pornește dintr-un spațiu modest, o bucătărie sau un balcon. Este vorba despre idei curajoase și despre curajul de a duce aceste idei la următorul nivel, chiar și în fața unor provocări mari”, adaugă Diana Driga.
Aveți o poveste care merită să fie auzită? Ați putea fi unul dintre protagoniștii campaniei
Maib este în căutarea unor afaceri curajoase, memorabile, poate chiar un pic sărite de pe fix.
Ce îi atrage:
# idei care nu seamănă cu nimic din ce ați mai văzut;
# începuturi neașteptate;
# pasiune fără limite;
# oameni care au muncit pentru a dezvolta o idee aparent irealizabilă.
Aceasta nu este o competiție. Selecția nu se face pe bază de cifre sau rezultate, ci după ceea ce simte maib că merită împărtășit. Dacă credeți că povestea dumneavoastră poate inspira, surprinde sau schimba perspective, vă invităm să ne scrieți un mesaj la adresa electronică [email protected]. Includeți următoarele informații:
# cine sunteți;
# care e povestea afacerii;
# de ce credeți că lumea ar trebui să o cunoască.
Știm cum e să dezvolți o afacere acasă. maib












