Jurnalistul Nicolae Chicu a anunțat că pagina sa de YouTube a fost spartă și, ulterior, ștearsă. El susține că atacul ar fi legat de activitatea sa jurnalistică și de implicarea sa în combaterea propagandei ruse.
Pagina blocată era una dintre cele mai populare din Republica Moldova, cel puțin în domeniul politic. Jurnalistul spune că ea avea aproape 68.000 de abonați și înregistra până la 500.000 de vizualizări pe lună.
Potrivit lui Chicu, hackerii i-ar fi compromis adresa de email, schimbând datele de recuperare a parolei, iar ulterior au preluat controlul asupra canalului. Aceștia au lansat un livestream cu scheme de tip crypto, care a atras circa 30.000 de vizualizări simultane. Ulterior, contul a fost raportat și a dispărut.
Cam asta este campania electorală. Cam acesta este războiul hibrid. Spuneam recent că, după ce Rusia a început invazia la scară largă în Ucraina, m-am înrolat benevol în frontul informațional. Lupt cu rachetele, bombele și dronele informaționale ale rușilor, pentru că, înainte de a ajunge cele care ucid civili, în Ucraina au aterizat cele informaționale. Aceasta deranjează, pentru că ei vor să ocupe mințile oamenilor și, într-un final, să poată avea R. Moldova „pe tavă” la alegeri.
Nicolae Chicu
Nicolae Chicu spune că acum încearcă să recupereze contul, dar nu știe dacă va reuși. Plus, menționează el, există șanse ca hackerii să șteargă conținutul publicat anterior pe canal.
Ulterior, și jurnalistul Ștefan Bejan a anunțat că în ultimele zile cineva a încercat să-i spargă adresa electronică de pe care și-a făcut pagina de YouTube.
Într-un raport al CIDC–Sensika se arată că Moldova este principala țintă a rețelei ruse de dezinformare „Pravda”. Între decembrie 2024 și martie 2025, au fost publicate 11.250 de articole pro-Kremlin la un milion de locuitori – de 18 ori mai multe decât în România și de 56 de ori peste media Europei Occidentale.
În luna august #diez a depistat că mai multe portalurile de știri din Moldova au fost clonate pe TikTok.