„Să creăm legături între cei de acasă și cei plecați.” Tinerii din Bălăbănești au creat o hartă a diasporei pentru a afla în ce țări au emigrat localnicii

hartă
Foto:Victoria Barbacari/arhivă personală

O echipă de tineri voluntari din comuna Bălăbănești, raionul Criuleni, a creat „Harta Diasporei” – o inițiativă prin care comunitatea își dorește să afle câți localnici au plecat peste hotare și în ce țări. „Harta Diasporei” face parte dintr-un proiect dedicat integrării europene, implementat în comună.

Ideea a pornit de la Eduard Cotoman și Victoria Barbacari. Coordonați de Ludmila Racu, profesoară de limba engleză și de limba franceză, tinerii și-au dorit să afle unde se află băștinașii localității, să le cunoască poveștile de succes și să creeze o punte între cei de acasă și cei plecați.

Ludmila Racu

Pentru a contribui la crearea hărții, localnicii și familiile din Bălăbănești pot să transmită informații despre rudele, prietenii sau cunoscuții lor aflați peste hotare – numele, țara și orașul unde locuiesc. Astfel, vor ajuta la completarea detaliilor lipsă pentru ca harta să fie cât mai completă.

Sursă: Victoria Barbacari/arhivă personală

De asemenea, aceștia sunt îndemnați să participe la prezentările publice ale hărții și pot veni cu idei prin care poate fi folosită pentru binele comunității. Proiectul va fi amplasat în incinta Liceului Teoretic „Mălăiești”.

Ludmila Racu

Sursă: Victoria Barbacari/arhivă personală
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Ana Mărgineanu
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente