UTM se afirmă în cercetarea bilaterală: 19 proiecte câștigătoare în competiția moldo-română de cercetare

forumul-cercetatorilor-246

Universitatea Tehnică a Moldovei demonstrează că pasiunea pentru știință și colaborare aduce rezultate remarcabile. În competiția „Proiecte complexe bilaterale cu Republica Moldova”, lansată în septembrie 2024, cercetătorii UTM au obținut 19 dintre cele 62 de proiecte selectate pentru finanțare, consolidând parteneriatul academic dintre Republica Moldova și România.

Certificatele de câștigător au fost înmânate în cadrul Forumului cercetătorilor „Împreună mai puternici în Spațiul European al Cercetării”, ediția a II-a, desfășurat la Chișinău, de către ministrul Educației și Cercetării al Republicii Moldova, Dan Perciun, și omologul său din România, Daniel Ovidiu David.

a

Cele 19 proiecte câștigătoare ale cercetătorilor UTM acoperă patru domenii majore de cercetare – digitalizare, climă și energie, bioeconomie și agricultură, sănătate – demonstrând complexitatea și impactul activității științifice desfășurate la universitatea noastră.

Domeniul 1. Digitalizare, industrie și spațiu

  1. Andrei PETCO – Design inovator de pompă centrifugală pentru aplicații spațiale,
  2. Lilia SAVA – Laborator virtual de date deschise și știință deschisă,
  3. Victoria BOBICEV – Detectarea automată a textelor generate cu IA în Moldova și România,
  4. Serghei RAILEAN – Noi abordări în caracterizarea optică a oxizilor semiconductori micști,
  5. Marin GUȚU – Analiza performanței aerodinamice și reducerea zgomotului pentru profile aerodinamice,
  6. Dumitru ȚIULEANU – Nanostructuri cu control al fazelor α/β pentru aplicații optoelectronice,
  7. Andrian PRISĂCARU – Impactul câmpurilor electromagnetice generate de 5G asupra populației.

Domeniul 2. Climă, energie și mobilitate

  1. Valeriu LUNGU – Valorificarea deșeurilor industriale în aliniere cu Pactul Verde European,
  2. Vadim CAZAC – Îmbunătățirea performanțelor sistemelor de propulsie multifazice pentru autobuze electrice,
  3. Ambrosi GRIGORE – Integrarea vehiculelor autonome în România și Moldova.

Domeniul 3. Hrană, bioeconomie, resurse naturale, biodiversitate, agricultură și mediu

  1. Aliona GHENDOV-MOȘANU – Reducerea conținutului de sodiu în panificație prin noi tehnologii,
  2. Viorica BULGARU – Produse alimentare cu destinație specială din materii prime neconvenționale,
  3. Mihai ȚÎRSU – Integrarea panourilor fotovoltaice și a tehnologiilor cu plasmă non-termică în agricultură durabilă,
  4. Artur MACARI – Valorificarea integrală a fructelor de cătină prin noi produse alimentare funcționale,
  5. Nazar BORIS – Creșterea durabilității plugului agricol reversibil prin acoperiri metalice și ceramice.

Domeniul 4. Sănătate

  1. Dumitru CIORBĂ – Cercetare genomică privind variațiile genetice asociate sănătății cardiovasculare,
  2. Tatiana CHIRIAC – Elemente implantabile/protetice ieftine cu resurse de origine marină,
  3. Inna RASTIMEȘINA – Supravegherea genomică a patogenilor urbani prin abordarea „One Health”,
  4. Pavel NISTIRIUC – Training pentru tineri profesioniști printr-o rețea inteligentă de tip cyber range.
b

În total, competiția a selectat 62 de proiecte comune ale cercetătorilor din Republica Moldova și România, cu un buget de 10 milioane de euro (8 mil. din partea României și 2 mil. din partea Republicii Moldova).

Scopul competiției este de a fortifica colaborarea științifică bilaterală și de a sprijini integrarea cercetătorilor din Moldova în rețele internaționale și programe europene, precum Orizont Europa.

Administrația UTM adresează sincere felicitări cercetătorilor câștigători, care prin munca și devotamentul lor consolidează poziția universității noastre drept un centru de excelență științifică în Republica Moldova și în spațiul european al cercetării.

Acest material a fost scris și redactat de echipa UTM. Informațiile prezentate în acest material nu reflectă nici într-un mod opiniile echipei #diez.

Taguri: #PromoUTM
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente