„Suntem și noi artiști, nu suntem Spotify.” Ca$$yan și Andaandi, despre DJingul queer din Moldova

Pride 15

În mediul mainstream nu se prea discută despre arta queer, însă elemente ale acesteia le găsim impregnate în toate aspectele care definesc cultura. Miley Cyrus, Ricky Martin, Prince, Elton John, Freddie Mercury, Lady Gaga sunt doar câteva nume queer care au făcut revoluție și s-au remarcat în muzică. Respectiv, în ediția curentă a podcastului #sexplicații, discutăm cu Ca$$yan și Bodhi, aka Andaandi, despre DJing-ul queer și specificitatea acestuia în Republica Moldova. Atât Ca$$yan, cât și Andaandi fac parte din Colectiv 1001, primul colectiv de DJx queer din țară.

Deși nu e obligatoriu ca DJ-i să-și ia pseudonime, e o modalitate prin care își pot realiza anumite visuri din copilărie sau se pot conecta emoțional cu o latură a culturii din care fac parte. Ca$$yan și-a ales acest pseudonim, deoarece de mic dorea să-și schimbe prenumele. Până la urmă, prenumele a rămas neschimbat, iar pentru a-și satisface visul, când a început să facă DJing, știa deja sub ce pseudonim va evolua. În cazul lui Bodhi, ideea pseudonimului vine din cultura ei. Părinții lui Bodhi sunt din Republica Moldova și Sudan. Când și-a ales numele de scenă, i-a venit natural cuvântul „andaandi”, care în araba sudaneză semnifică „limba casei noastre”.

DJing-ul queer este adesea activism în formă sonoră. Mulți DJ queer folosesc seturile lor pentru a transmite mesaje politice despre incluziune, despre lupta împotriva rasismului sau despre celebrarea identității de gen și a sexualităților diverse. Deci, nu este doar muzică, e un soi de rezistență sonoră.

„Eu, în seturile mele, folosesc adesea și multă muzică scrisă de artiști transgender. Prin folosirea acestei muzici cred că contribui la vizibilitatea lor în comunitate, și nu doar. Vreau ca oamenii să cunoască mai multe despre persoanele trans, să cresc gradul de conștientizare în legătură cu arta pe care o fac aceste persoane”, spune Ca$$yan.

Andaandi, la rândul său, obișnuiește să folosească în seturile sale creații muzicale ale artiștilor de culoare. Tânăra are origini moldovenești și sudaneze, prin urmare, în comunitatea din Republica Moldova se confruntă cu o anumită reticență. Prin utilizarea muzicii artiștilor de culoare vrea să aducă la cunoștință, pentru o dată în plus, impactul pe care îl au aceștia în cultură.

Poți să asculți episodul mai jos.

Ascultă episodul și pe:
Apple Podcasts;
Pocket Casts;
Radio Public.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente