Parlamentare 2025: câte persoane s-au înregistrat pentru votul prin corespondență

BeFunky-collage (61)
Foto: Radio Moldova

Mai sunt șase săptămâni până la alegerile parlamentare din acest an. Comisia Electorală Centrală (CEC) anunță că procesul de înregistrare pentru votul prin corespondență s-a încheiat. Potrivit datelor publicate pe platforma oficială vpc.cec.md, în total 2.606 cetățeni s-au înscris pentru a-și exercita dreptul de vot prin această modalitate.

Iată în ce țări se află persoanele care au optat pentru votul prin corespondență.
# Australia – 57 înregistrări
# Canada – 682 înregistrări
# Islanda – 38 înregistrări
# Japonia – 14 înregistrări
# Noua Zeelandă – șapte înregistrări
# Regatul Norvegiei – 109 înregistrări
# Regatul Suediei – 166 înregistrări
# Republica Coreea – 13 înregistrări
# Republica Finlanda – 121 înregistrări
# Statele Unite ale Americii – 1.399 înregistrări

Conform procedurii, CEC va trece la etapa de verificare și confirmare a cererilor, prin compararea fotografiilor furnizate de alegători cu cele din actele de identitate și din Registrul de stat al populației.

Dacă în procesul de verificare apar neconcordanțe, alegătorii vor fi notificați pentru a actualiza datele, integral sau parțial, cel târziu cu 30 de zile înainte de scrutin. Rezultatul verificării va fi transmis prin e-mail, cu menționarea motivelor în caz de imposibilitate a identificării.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente