Înveți la o universitate din Republica Moldova și îți faci studiile de licență? Institutul Național pentru Inovare și Dezvoltare Studențească „Colossus” are o provocare pentru tine. Înscrie-te la un concurs și prezintă facultatea la care înveți, crești și trăiești experiența studenției.
Fie că vezi locul unde studiezi un haos, fie un spațiu ironic, fiecare student are o perspectivă diferită, iar organizatorii concursului își doresc să vadă perspectiva ta. Pentru a participa, creează un story sau o postare creativă în care descrii facultatea la care studiezi.
Ai libertatea să folosești orice format îți dorești. Organizatorii îți sugerează: video, memă, fotografie sugestivă, poezie scurtă, colaj, glumă, caricatură. După ce ai realizat storyul, etichetează pagina colossus_inids, urmărește pagina institutului pe Facebook și Instagram.
Termenul-limită pentru înscriere este 30 august. Organizatorii vor oferi premii celor care îi inspiră și îi vor surprinde cu abordări curajoase și creative. Câte un premiu personalizat pentru fiecare an de studii. Câștigătorii vor fi anunțați pe 8 septembrie.
Dacă dorești să fii mereu la curent cu cele mai noi oportunități #diez, ești mereu binevenit(ă) și pe canalul nostru de Telegram.













