Șase jurnaliști, dintre care cinci de la Al Jazeera, au murit ieri, 11 august, în urma unui atac israelian asupra orașului Gaza. Aceștia se aflau într-un cort pentru jurnaliști lângă poarta principală a unui spital. Potrivit instituției de presă, este „un atac flagrant și premeditat asupra libertății presei”.
Forțele de Apărare ale Israelului (IDF) au confirmat că l-au vizat pe Anas al-Sharif, unul dintre jurnaliștii uciși, susținând că acesta „a condus o celulă teroristă din Hamas” și „a sprijinit atacuri cu rachete asupra civililor israelieni și trupelor IDF”. De asemenea, au afirmat că dețin documente care ar arăta că el a făcut parte dintr-o unitate a grupării în 2019.
Comitetul pentru Protecția Jurnaliștilor (CPJ) a declarat pentru BBC că Israelul nu a oferit dovezi pentru a-și susține acuzațiile.
Este un tipar pe care l-am observat din partea Israelului – nu doar în războiul actual, ci și în cele din trecut –, în care, de obicei, un jurnalist este ucis de forțele israeliene, iar apoi Israelul afirmă că este terorist, dar oferă foarte puține dovezi care să susțină aceste afirmații.
Jodie Ginsberg, directorul executiv al CPJ
Al Jazeera menționează că, anterior, mai mulți oficiali și purtători de cuvânt israelieni au lansat apeluri și instigări împotriva jurnaliștilor de la această instituție media. Totodată, alături de Organizația Națiunilor Unite și CPJ, a emis declarații separate, precizând că viața lui Anas al-Sharif este în pericol și au cerut protejarea lui. Printr-un îndemn la comunitățile internaționale, redacția cere să se ia măsuri în urma atacului.
Condamnând cu fermitate aceste crime odioase și încercările continue ale autorităților israeliene de a reduce la tăcere adevărul, Rețeaua Media Al Jazeera face apel către comunitatea internațională și toate organizațiile relevante să ia măsuri decisive pentru a opri acest genocid în curs și pentru a pune capăt țintirii deliberate a jurnaliștilor.
Al Jazeera
Amnesty International Moldova, o organizație care luptă pentru drepturile omului, condamnă, într-o postare, uciderea celor șase jurnaliști.
Niciun conflict din istoria modernă nu a înregistrat un număr mai mare de jurnaliști uciși decât genocidul comis de Israel împotriva palestinienilor din Fâșia Gaza.
Trebuie desfășurată o anchetă independentă și imparțială privind uciderea jurnaliștilor palestinieni, asigurând justiție și despăgubiri integrale pentru familiile acestora. Statele trebuie să acționeze, de urgență, pentru a pune capăt acum genocidului comis de Israel.
Amnesty International Moldova
În mai multe țări au fost organizate proteste împotriva asasinării jurnaliștilor. Protestatarii spun că acoperirea mediatică a genocidului din Gaza a oferit Israelului libertatea de a ucide atât de mulți palestinieni și, în mod special, atât de mulți jurnaliști.

Potrivit CPJ, de la începutul ofensivei militare israeliene în Gaza, în octombrie 2023, 186 de jurnaliști au fost omorâți. În același timp, Ministerului Sănătății din Gaza menționează că peste 61.000 de persoane au fost ucise în Fâșie.
Rata malnutriției crește în Fâșia Gaza
În iulie curent, BBC și trei agenții de presă – Reuters, AP și AFP – au emis o declarație comună prin care își exprimă „îngrijorarea extremă” pentru jurnaliștii din Fâșia Gaza. Potrivit instituțiilor de presă, aceștia nu mai puteau să-și cumpere hrană pentru ei și familiile lor.
De asemenea, peste 100 de organizații internaționale de ajutor umanitar și grupuri pentru drepturile omului au avertizat asupra riscului unei foamete în masă în Gaza. Israelul, însă, care controlează intrarea ajutoarelor în teritoriu, a acuzat organizațiile că „servesc propaganda Hamas”.
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) precizează că în luna iulie numărul de decese din cauza malnutriției a crescut brusc în Fâșia Gaza. Dintre cele 74 de decese asociate malnutriției în 2025, 63 au avut loc în iulie. 25 au fost înregistrate la copii, iar 38 – la adulți.
Aproape unul dintre cinci copii sub cinci ani din orașul Gaza este acum acut subnutrit. […] Blocarea deliberată și întârzierea ajutorului alimentar, medical și umanitar de mare amploare a costat numeroase vieți.
Doar în primele două săptămâni din iulie, peste 5.000 de copii sub cinci ani au fost internați în tratament ambulatoriu pentru malnutriție. 18 % dintre ei aveau malnutriție acută severă – cea mai periculoasă formă, care amenință viața. Din luna mai se înregistrează o tendință de creștere semnificativă. În iunie au fost tratați 6.500 de copii – cel mai mare număr înregistrat din octombrie 2023.
Organizația Mondială a Sănătății
Potrivit OMS, și căutarea de hrană este periculoasă. Din 27 mai, peste 1.060 de persoane au fost ucise și 7.200 au fost rănite în timp ce încercau să obțină hrană.
OMS menționează că face apel la eforturi urgente pentru a asigura oamenii din Fâșia Gaza cu alimente nutritive și pentru a accelera livrarea proviziilor și a medicamentelor pentru copiii și persoanele din grupuri vulnerabile.
În luna iulie, președintele francez Emmanuel Macron a anunțat că Franța va recunoaște Palestina ca stat. Măsura urmează să fie formalizată în cadrul Adunării Generale a ONU din septembrie 2025. Macron a solicitat o încetare imediată a focului în Gaza, returnarea tuturor ostaticilor și ajutor umanitar masiv care să ajungă la populația din Gaza, solicitând totodată demilitarizarea grupului Hamas.
Anunțul face ca Franța să fie cea mai mare și cea mai puternică țară europeană care recunoaște statul Palestina. În 2024, Spania, Norvegia și Irlanda au declarat că sprijină Palestina. Astfel, numărul statelor membre ONU care recunosc Palestina a ajuns la 142 din totalul de 193.
Ținem să menționăm că Republica Moldova nu recunoaște Palestina ca stat. În acest context, în luna mai 2025, un grup de cetățeni a lansat o petiție adresată Parlamentului Republicii Moldova, prin care solicită recunoașterea oficială a statului Palestina și inițierea demersurilor pentru deschiderea unei ambasade palestiniene la Chișinău. Pe 27 mai 2025, autoritățile Republicii Moldova nu au ajuns încă la un consens cu privire la recunoașterea Palestinei drept stat independent. Ministrul afacerilor externe de la Chișinău, Mihai Popșoi, a declarat că Moldova pledează pentru „soluția celor două state” – Israel și Palestina.