Câți tineri din Moldova vor vota pentru prima dată la alegerile parlamentare din 28 septembrie

Alegeri-prezidentialereferendum-poze-1-1

În data de 28 septembrie în Republica Moldova vor avea loc alegeri parlamentare. Anul curent, 3.298.443 de cetățeni au drept de vot. Dintre aceștia, 38.191 vor merge la urne pentru prima dată.

În ziua scrutinului, 28 septembrie, 114 tineri își vor sărbători majoratul.

Amintim că, dacă ai întrebări despre procesul de organizare a alegerilor parlamentare, poți apela la Comisia Electorală Centrală (CEC). CEC a lansat Centrul de Apel, cu numărul unic de telefon +37322880101. Mai multe detalii găsești aici.

Apropo, nu uita că în Republica Moldova amenda pentru un vot vândut ajunge la 37.500 de lei. Aceasta este aplicată atât dacă primești „recompensa”, cât și dacă o accepți sau o ceri. Cu alte cuvinte, te vei „saluta” cu oamenii legii chiar dacă, într-un final, banii promiși de anumiți politicieni nu vor ajunge la tine.

În acest material venim cu câteva idei referitoare la ce ai putea face cu 37.500 de lei.

Dacă dorești să fii mereu la curent cu cele mai populare și actuale știri de pe #diez, ești mereu binevenit(ă) și pe canalele noastre de Telegram: RO și RU.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Ana Mărgineanu
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente