În primul tur de admitere la colegiile și centrele de excelență din țară, peste 10.000 de tineri au depus dosarele. Aceștia au avut posibilitatea să aleagă dintre cele 35 de colegii și 13 centre de excelență, în perioada 21 iulie – 10 august. Potrivit Ministerului Educației și Cercetării, înscrierea candidaților a avut loc exclusiv pe platforma e-Admitere.
Din totalul dosarelor depuse, 386 vizează programe de formare profesională prin învățământ dual. Anul acesta, pentru unele specialități au candidat între doi și trei elevi pentru un singur loc.
Printre cele mai solicitate programe de formare profesională se regăsesc:
# programarea și testarea produselor program;
# dezvoltarea aplicațiilor web;
# medicină;
# îngrijirea bolnavilor;
# stomatologie;
# învățământ primar;
# educație timpurie;
# contabilitate;
# finanțe și bănci;
# arhitectură.
Turul II de admitere în colegii și centre de excelență se va desfășura în perioada 13-20 august. Pentru această etapă au rămas disponibile peste 1.000 de locuri. Rezultatele vor fi afișate în perioada 25-26 august.
Turul I al admiterii în școlile profesionale se va încheia duminică, 17 august. Candidații care nu reușesc să depună dosarul până la această dată vor avea posibilitatea să participe în turul II al concursului. În cazul programelor de nivel secundar, turul II se desfășoară în perioada 20-26 august 2025, iar afișarea rezultatelor este programată pentru zilele de 28 și 29 august.
La concurs pot participa și tineri refugiați din Ucraina, în condițiile prevăzute pentru cetățenii Republicii Moldova.
Echipa #diez este alături de viitorii studenți în fiecare an și aduce informații utile despre admiterea la universitate. Dacă te numeri și tu printre tinerii care se vor înscrie la universitate în acest an, îți sugerăm să urmărești acest tag special de pe #diez pentru a fi la curent cu toate noutățile despre admitere.