TEKEDU dă stratul cursurilor de vară pentru copii: „Electronica pentru începători”

eSTEAM Lab_banner

A mai rămas o lună de vară, iar copilul tău nu pare deloc pregătit de școală? Îl poți ajuta să reintre ușor în ritmul de învățare printr-un curs captivant și interactiv. Înscrie-l la „Electronica pentru începători”, un program marca TEKEDU care îi va trezi curiozitatea și îl va face să aștepte cu entuziasm 1 septembrie!

Cursul este parte a programului eSTEAM Lab, creat de TEKEDU, organizație dedicată transformării educației în Moldova, aducând domeniile STEAM (Știință, Tehnologie, Inginerie, Artă și Matematică) mai aproape de fiecare copil, indiferent de contextul social.

„Electronica pentru începători” este dedicat copiilor curioși cu vârste între 7 și 10 ani, care vor să afle cum funcționează lucrurile din jurul lor și să construiască propriile mini-proiecte tehnologice.

# Perioada: 11-21 august
# Program: luni-vineri, între orele 10:00-11:30

Cursul va avea loc offline și este gândit special pentru cei mici. Este împărțit în trei etape interactive și accesibile, menite să le stârnească interesul și să le dezvolte gândirea logică și creativitatea.

# Etapa 1: curent, LED-uri și primele minuni electrice (lecțiile 1-3)

Copiii vor explora noțiuni de bază despre curent electric și vor face cunoștință cu componente simple precum becuri, senzori și rezistențe. Vor învăța să folosească aparate de măsură și își vor construi primele circuite luminoase și sonore – totul cu mâinile lor!

# Etapa 2: joaca de-a programarea cu Arduino (lecțiile 4-6)

Aventura continuă cu programarea. Cei mici vor descoperi cum funcționează un mic creier digital – Arduino, cum să citească date de la senzori și cum să controleze lumini, sunete și mișcări. Un prim pas în lumea programării, făcut cu entuziasm și joacă.

# Etapa 3: micul inventator – proiectul final (lecțiile 7-9)

Copiii își pun în aplicare toate cunoștințele printr-un proiect personalizat, în care vor automatiza un proces real – cum ar fi un geam care se deschide automat atunci când umiditatea din încăpere scade sub un anumit nivel.

Totul este practic, distractiv și susținut de traineri prietenoși, cu experiență în educația STEAM pentru copii. Cursul oferă un cadru sigur, creativ și stimulant, unde fiecare copil este încurajat să întrebe, să testeze și să creeze.

Înscrie-l pe copilul tău acum și oferă-i o vară cu sens, care îmbină învățarea cu distracția și îi pregătește mintea pentru noul an școlar.

Prin participarea la acest curs, nu doar că îi oferi copilului tău un start educațional valoros, ci contribui și la șanse egale pentru alți copii – toate veniturile sunt reinvestite în programe educaționale gratuite pentru cei din medii vulnerabile.

Locurile sunt puține, iar micii inventatori se înscriu rapid. Aici găsești formularul de înscriere și mai multe informații.

Taguri: #promo
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente