Pe 4 august începe a doua etapă de admitere în liceele din Chișinău. Lista instituțiilor care dispun de locuri libere

Aristotel

Elevii care nu au reușit să depună dosarul de admitere la liceele din municipiul Chișinău în prima etapă o pot face în cea de-a doua. Aceasta începe luni, 4 august, și se va finaliza pe 13 august. Procesul de admitere se va realiza online, pe platforma escoala.chisinau.md.

Pentru cea de-a doua etapă de admitere sunt disponibile 1.325 de locuri libere, după cum urmează:
# profil umanist – 858 de locuri;
# profil real – 391 de locuri;
# profil sport – 36 de locuri;
# profil arte – 40 de locuri.

Lista actualizată a liceelor din Chișinău care dispun de locuri libere pentru etapa a II-a este disponibilă aici.

Rezultatele primei etape au fost anunțate pe 27 iulie. După depunerea dosarelor, 80 % dintre cele 5.499 de locuri planificate au fost ocupate. Au fost înmatriculați 4.390 de elevi în 194 de clase, iar media per clasă este de 22,8 elevi.

Repartizarea pe profiluri:
# umanist – 2.338 de elevi;
# real – 1.871 de elevi;
# sport – 114 elevi;
# arte – 67 de elevi.

10 instituții de învățământ au acoperit complet locurile prevăzute pentru sesiunea din acest an. Este vorba despre:
# IPLT „Gaudeamus”;
# IPLT „Spiru Haret”;
# IPLT „Nicolae Iorga”;
# IPLT „Hyperion”;
# IPLT „Mihai Viteazul”;
# IPLT „Ion Creangă”;
# IPLT „Gheorghe Asachi”;
# LT „George Meniuc”;
# IPLT „Mircea Eliade”;
# LT „Dante Alighieri”.

    În premieră, 26 de licee din Republica Moldova planifică admiterea elevilor la profilul general, instituit prin recenta modificare a Codului educației, ca profil distinct în învățământul liceal. Acesta va permite liceelor cu o singură clasă să asigure elevilor un parcurs echilibrat de studiere a disciplinelor de referință profilului real și umanist.

    Mai multe detalii despre profilul general citește în acest material.

    În acest articol găsești calendarul admiterii în învățământul liceal pentru cele două etape.

    Dacă dorești să fii mereu la curent cu cele mai populare și actuale știri de pe #diez, ești mereu binevenit(ă) și pe canalele noastre de Telegram: RO și RU.

    Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
    Comentarii
  1. Cineplex

  2. Știri pentru tine
  3. Lifestyle din stânga nistrului

  4. Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente