Vrei să activezi în una dintre cele mai prestigioase instituții de studii postuniversitare din Uniunea Europeană? Departamentul de Studii Juridice Europene al Colegiului Europei lansează înscrierile pentru postul de asistent academic în anul de studii 2025/2026. Candidații selectați urmează să-și înceapă activitatea pe 18 august.
Viitorul asistent academic urmează să-și desfășoare activitatea la sediul instituției din Bruges, Belgia și va lucra sub supravegherea directorului de studii și în strânsă cooperare cu ceilalți membri ai personalului departamentului. Principalele sarcini și responsabilități vor include:
# sprijin organizațional, întocmirea listelor de lectură;
# susținerea unor tutoriale, asistență în supervizarea lucrărilor de masterat, oferirea consilierii academice studenților, inclusiv în cadrul instanțelor simulate;
# administrarea departamentului, participarea la selecția potențialilor studenți;
# realizarea propriilor cercetări și a scrierii academice.
Criterii de eligibilitate
# O diplomă de masterat în drept european, cu rezultate academice excelente.
# Cunoștințe foarte bune a limbilor engleză și franceză.
# Capacitatea de a lucra în echipă.
# Interes pentru predare și cercetare.
# Bune abilități organizatorice.
# Un grad ridicat de flexibilitate.
# Cunoașterea Colegiului Europei va constitui un avantaj.
Actele necesare pentru înregistrare:
# CV-ul;
# foaia matricolă;
# o scrisoare de intenție.
Dosarul trebuie expediat în limba engleză sau franceză la adresa electronică [email protected], cu următoarea mențiune în subiectul mesajului: Aplicație – Asistent Academic Departamentul de DREPT.
Termenul-limită pentru înscriere este 4 august. Candidații selectați vor fi invitați la un interviu online, care va avea loc vineri, 8 august.
Colegiul Europei este o universitate privată, fondată în 1949 la Bruges, Belgia, care în 1992 și-a creat un nou centru la Tirana, Albania. Este considerată una dintre cele mai vechi și prestigioase instituții de studii postuniversitare din Uniunea Europeană care pregătește funcționari de înaltă calificare pentru structurile de stat implicate în realizarea politicilor publice în domeniul economiei, justiției, diplomației și afacerilor europene.
Colegiul găzduiește anual aproximativ 500 de studenți din 50 de țări diferite, care urmează programe de masterat avansate cu o durată de 10 luni în format rezidențial. Colegiul Europei are misiunea de a contribui la construcția Europei și la bunele relații dintre Uniunea Europeană și partenerii săi internaționali.
Dacă dorești să fii mereu la curent cu cele mai noi oportunități #diez, ești mereu binevenit(ă) și pe canalul nostru de Telegram.













