În perioada 24-27 iulie, 60 de copii moldoveni cu vârste cuprinse între doi și 17 ani stabiliți în Arizona au participat la tabăra de vară „Redescoperirea Identității Culturale”. Aceasta s-a desfășurat în Glendale, Arizona, și a avut drept scop promovarea limbii române și a patrimoniului cultural moldovenesc în rândul tinerei generații din diaspora.
Timp de patru zile, copiii au fost implicați într-un program variat și interactiv, conceput pentru a-i conecta cu rădăcinile lor:
# ateliere de limbă română cu jocuri, povești și ghicitori;
# lecții despre istoria și simbolurile naționale ale Republicii Moldova;
# artizanat tradițional – confecționarea de coșuri împletite și decorarea vaselor din lut;
# ateliere gastronomice, unde au învățat să frământe și să coacă colăcei moldovenești;
# dansuri populare și audiții muzicale cu ritmuri autentice moldovenești;
# jocuri tradiționale și activități sportive, pentru socializare și distracție activă;
#reflecție artistică și spirituală prin intermediul unei excursii la Mănăstirea Ortodoxă Saint Paisius.

Programul a fost coordonat de Tatiana Mutu, doctoră în științele educației, absolventă a Universității „Ion Creangă” din Chișinău stabilită în Arizona. În calitate de directoare a taberei, Tatiana a elaborat structura didactică a activităților și a colaborat cu echipa Comunității Moldovenilor din Arizona (CMA) pentru selectarea materialelor și coordonarea voluntarilor.
Proiectul Tabăra de Vară a copiilor moldoveni din Arizona a fost ceea ce ne-am dorit să realizăm de mult timp. Activitățile au fost gândite pentru a scoate în evidență cât de important este ca tinerii să își cunoască rădăcinile și să păstreze cultura moldovenească – prin limbă, tradiții, meșteșuguri, religie și dans.
Consider că acest proiect a fost un succes pentru toți participanții și familiile lor. Îmi doresc ca întreaga diasporă să investească timp în generația tânără pentru a menține vie identitatea noastră culturală.
Tatiana Mutu

Impactul taberei a fost resimțit nu doar de copii, ci și de familiile lor.
Nu a fost doar o tabără. A fost un colț de acasă. Copiii noștri au dansat, au vorbit în limba română, au învățat și s-au bucurat. Vă mulțumim că ați semănat în ei valori, nu doar amintiri.
Andrada Vihristiuc


Ne-ați amintit cât de frumoasă este Moldova noastră. Suntem norocoși să avem o astfel de comunitate unită.
Angela Anton

Tabăra a fost Organizată de Comunitatea Moldovenilor din Arizona (CMA) și sprijinită de Biroul Relații cu Diaspora al Republicii Moldova prin Programul Diaspora Engagement Hub (DEH), ediția 2025.