Spectacolul „Aceasta este Europa” pornește în turneu național. În ce localități din Moldova va fi jucată piesa de teatru

europa e acasă
Foto:Facebook/Europe Café

După premiera de la Chișinău, spectacolul „Aceasta este Europa”, parte a proiectului cultural „EU sunt UE”, începe un turneu național în 30 de localități din Republica Moldova. În perioada 31 iulie și sfârșit de octombrie 2025, proiectul va transforma scenele din nordul, sudul și centrul țării în spații de dialog, artă și reflecție europeană. Scopul turneului este de a aduce mai aproape de cetățeni istoria Uniunii Europene, prezentată printr-un limbaj artistic accesibil și emoționant.

Inspirat de volumul politologului belgian Hendrik Vos, spectacolul este regizat de Walter Bavo Janssens și adaptat scenic de Filip Standaert, ambii din Belgia. Spectacolul scoate în prim plan evenimentele importante care au dus la formarea Europei de azi, evidențiind curajul, munca și spiritul uman al celor care au construit-o treptat.

Rolurile vor fi interpretate de către actorii:
# Andrei Porubin, Artist al Poporului;
# Victor Nofit, Artist Emerit;
# Alexandru Palamarciuc, violoncelist, membru al Orchestrei Filarmonicii de Stat „Serghei Lunchevici”.

Fiecare spectacol, din fiecare localitate, va fi urmată de o dicuție vie cu experți în politici europene, cu scopul de a transforma teatrul într-un loc unde oamenii pot învăța, înțelege mai bine și discuta împreună prin intermediul artei.

Accesul la toate spectacolele este gratuit și este potrivit pentru toate persoanele – tineri, adulți, tineri în etate – interesați să descopere valorile fundamentale ale Uniunii Europene: solidaritatea, pacea, democrația și statul de drept.

Agenda turneului teatral include orașe și sate din toate regiunile Moldovei.

Agenda turneului „Eu sunt Europa”

DataOra LocalitateaLocația
31 iulie17:00EdinețCentrul Cultural Edineț
1 august17:00SorocaPalatul de Cultură Soroca
2 august17:00RâșcaniCasa de Cultură Râșcani
3 august17:00RezinaPalatul Raional de Cultură „Nicolae Lupov”
7 august17:00Anenii-NoiPalatul de Cultură Anenii-Noi
8 august17:00CantemirCasa de Cultură „Nicolae Sulac”
9 august17:00LeovaCasa de Cultură „Petre și Ion Aldea-Teodorovici”
14 august17:00DrochiaCentrul Cultural Drochia
15 august17:00BălțiPalatul Municipal de Cultură Bălți
22 august17:00CahulCasa Raională de Cultură „Nicolae Botgros”
23 august17:00SângereiCasa Raională de Cultură „Nicolae Iorga”
24 august17:00Ștefan-VodăCasa de Cultură „Ștefan-Vodă”
3 septembrie17:00Molovata, DubăsariCasa de Cultură Molovata
4 septembrie17:00Hârtopul Mare, CriuleniCasa de Cultură Hârtopul Mare
7 septembrie16:00Slobozia Mare, CahulCasa de Cultură Slobozia Mare
10 septembrie17:00Mândrești, TeleneștiCasa de Cultură Mândrești
11 septembrie15:00Borogani, LeovaCasa de Cultură Borogani
12 septembrie17:00Pelenia, DrochiaCasa de Cultură „Ion Dascăl”
14 septembrie17:00Corlăteni, RâșcaniCăminul Cultural Corlăteni
16 septembrie17:00FloreștiCentrul Cultural Florești
17 septembrie17:00Bălăurești, NisporeniCasa de Cultură Bălăurești
18 septembrie17:00Țaul, DondușeniPalatul Culturii Țaul
19 septembrie17:00Pepeni, SângereiCasa de Cultură „Nicolae Glib”
20 septembrie17:00Taraclia, CăușeniCentrul Cultural Taraclia
22 septembrie17:00ComratCasa de Cultură Comrat
9 octombrie17:00UngheniCasa de Cultură Ungheni
12 octombrie17:00Puhoi, IaloveniCasa de Cultură Puhoi
17 octombrie17:00Costiujenii Mari, ȘoldăneștiCasa de Cultură Costiujenii Mari
18 octombrie17:00Costești, IaloveniCentrul Multifuncțional Socio-Cultural Costești
19 octombrie17:00Sipoteni, CălărașiCentrul Cultural Sipoteni

Turneul este o invitație de a descoperi Europa nu doar ca un loc pe hartă, ci ca o comunitate unită prin valori comune, din care și Republica Moldova face parte tot mai mult.


Proiectul este realizat cu sprijinul principal al Fondului European pentru Democrație (EED), în parteneriat cu Ambasada Regatului Belgiei în Republica Moldova, Teatrul „Ion Creangă”, Delegația Uniunii Europene, precum și cu susținerea ambasadelor Statelor Unite ale Americii, Regatului Unit, Republicii Cehe și Ucrainei.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Ana Mărgineanu
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente