Începând cu acest an, românii de pretutindeni care vin la studii în România trebuie să plătească pentru obținerea vizei de studii. Această schimbare este cauzată de faptul că România a intrat complet în spațiul Schengen. Viza de studii este necesară atât pentru elevi, cât și pentru studenții care nu dețin cetățenie română.
Viza de lungă ședere se acordă pentru o perioadă de 90 de zile, cu una sau mai multe călătorii, pe lângă cele 90 de zile pe care le poți petrece legal în Uniunea Europeană. Aceste zile suplimentare sunt necesare pentru a reuși să îți faci permisul de ședere.
Taxa de viză este de 120 de euro și se achită în statul în care faci solicitarea. Așadar, va trebui să achiți taxa pentru viză în Republica Moldova. Mai exact, achitarea se va face la unul dintre consulatele României în Republica Moldova. În țară sunt trei consulate:
# la Chișinău;
# la Bălți;
# la Cahul.
Aici poți vedea consulatul sub a cărei competență se află localitatea ta.
Ce este viza de studii
Viza de studii reprezintă un document oficial emis de autoritățile statului român, care permite unui cetățean străin să studieze în țara respectivă pentru o perioadă determinată. Așadar, viza este necesară studenților care dețin doar cetățenie moldovenească și se acorda gratuit cetățenilor din Republica Moldova până când România a fost inclusă în spațiul Schengen.
Modelul de viză de care veți avea nevoie este de lungă ședere de tip studii (simbol D/DS). Termenul de soluționare a acesteia variază între 14 și 30 de zile și poate fi obținută doar în țara natală.
Notă: informația cu privire la introducerea taxei pentru viză a fost confirmată pentru #diez de către autoritățile de la București. Deocamdată Consulatul României de la Chișinău nu a răspuns la solicitarea de informații trimisă.
La #diez susținem tinerii care aleg să-și continue studiile în România. De aceea, am creat o rubrică dedicată vouă – un spațiu în care ne propunem să reflectăm provocările, reușitele și experiențele celor care trec Prutul.
Dacă întâmpini dificultăți în procesul de admitere, simți că drepturile tale au fost încălcate sau pur și simplu vrei să ne împărtășești povestea ta, scrie-ne la [email protected].